Friday , March 29 2024

VIDEO. Președintele Coreei de Sud a cântat „American Pie” la dineul de la Casa Albă

La dineul dat de Biden în onoarea sa, președintele Coreei de Sud, Yoon Suk-yeol, şi-a împărtăşit pasiunea pentru muzica americană, cântând celebra melodie „American Pie”.

„Ştim că American Pie este unul dintre cântecele dvs preferate”, a spus Biden, care l-a invitat pe omologul său sud-coreean pe scenă pentru a-i asculta pe artiştii care interpretau cîntecul lui Don McLean. „Da, este adevărat”, a răspuns Yoon Suk-yeol, cunoscut în Coreea de Sud pentru faptul că este un împătimit al karaoke. „Am vrea să vă auzim cântând-o”, a spus Biden, iar Yoon Suk-yeol nu s-a lăsat rugat şi a luat microfonul, relatează AFP, citată de Agerpres. „A trecut multă vreme, dar…”, a spus el, după care a început să cânte fără acompaniament.

Cei prezenţi l-au aplaudat, iar Joe Biden şi Prima Doamnă au fost încântaţi. „La viitorul dineu de stat pe care îl vom avea, dvs vă veţi ocupa de ambianţă. Habar nu aveam că puteţi cânta atât de bine”, a spus Biden. După interpretarea sa, preşedintele sud-coreean a primit de la omologul său american o chitară semnată şi trimisă de Don McLean, autorul piesei, care nu a putut participa la dineu.

Vezi si

Mai mulţi membri ai Parlamentului European, plătiţi de o reţea de propagandă rusă

Mai mulţi membri ai Parlamentului European (PE) au fost plătiţi pentru a răspândi mesajele Moscovei, …