Thursday , March 28 2024

VIDEO. Disperare pe aeroportul din Kabul. Sute de afgani încearcă să urce în avioane pentru a părăsi ţara

Noi imagini șocante de pe aeroportul din Kabul apar în mediul online. BBC a publicat un video de aproape jumătate de minut în care se văd sute de afgani care încearcă cu disperare să se urce într-un avion.

Câteva zeci sunt efectiv agățați unii de alții pe scara avionului, în timp ce mulți alții privesc neputincioși de pe pistă.

Trupele americane au fost forțate să tragă focuri de avertisment în aer la aeroport, pentru a împiedica civilii afgani să meargă spre avioane, a declarat un oficial citat de Reuters.

“Mulțimea scăpase de sub control. Focurile au fost doar pentru a împiedica haosul”, a spus oficialul.


O declaraţie comună, susţinută de peste 60 de ţări, cere ca afganilor şi cetăţenilor străini care doresc să părăsească Afganistanul să li se permită să plece, iar aeroporturile şi punctele de trecere a frontierei să rămână deschise, informează luni Reuters, care citează Departamentul de Stat al SUA.

Executivul american şi alte peste 60 de ţări, printre care Australia, Canada, Franţa, Germania, Italia, Japonia, Coreea de Sud, Qatar şi Marea Britanie au declarat într-un comunicat comun că “cei care ocupă poziţii de putere şi autoritate în Afganistan poartă responsabilitatea – şi răspunderea – pentru protejarea vieţii umane şi a bunurilor şi pentru restabilirea imediată a securităţii şi a ordinii civile”.

Comunicatul mai menţionează că “poporul afgan merită să trăiască în siguranţă, securitate şi demnitate. Noi, în comunitatea internaţională, suntem gata să îi ajutăm”.

Afganistanul a plonjat în haos după ce forțele talibane au cucerit toate marile orașe în doar 11 zile, cu o rezistență minimă din partea forțelor guvernamentale.

Vezi si

Uriașa bază aeriană NATO care se construiește la Mihail Kogălniceanu îi deranjează pe ruși

Activităţile NATO din Europa de est şi din regiunea Mării Negre sunt concentrate pe pregătirea …