Monday , January 17 2022

VIDEO. Disperare la granița UE. Mii de migranți așteaptă o bucată de pâine aruncată de soldații din Belarus

Migranții ajunși la granița dintre Belarus și Polonia au încercat de sute de ori să treacă frontiera, însă au fost respinși de fiecare dată de soldații polonezi trimiși pentru a proteja granița UE. Mii de persoane se află acum într-o situație disperată, fără hrană și adăpost în condițiile în care temperaturile au scăzut rapid, relatează CNN.

Conform HotNews, grănicerii polonezi afirmă că au înregistrat 468 de tentative de trecere a frontierei de către migranți doar miercuri, și aproape 600 în ziua anterioară, o parte din acestea fiind „eforturi pe scară largă” a unor grupuri de peste 100 de persoane care au încercat să taie gardul ridicat la granița estică a Uniunii Europene.

Un purtător de cuvânt al grănicerilor polonezi a declarat săptămâna aceasta pentru CNN că unii migranți au fost împinși înspre bariere de forțele de securitate bieloruse.

Un număr mare de persoane se află acum în partea bielorusă a trecerii de frontieră de la Kuznica pe care autoritățile au închis-o marți.

 

Jurnaliștii și voluntarii organizațiilor umanitare nu pot călători în zonă din cauza unei zone de excluziune care a intrat în vigoare după ce Polonia a declarat starea de urgență. Doar rezidenților locali li se permite să intre în zonă după ce își prezintă documentele de identitate.

Însă imagini distribuite pe platformele social media, surprinse de cealaltă parte a frontierei arată amploarea crizei umanitare, mii de persoane călcându-se în picioare pentru a primi din puținele alimente oferite de autoritățile bieloruse.

Toate informațiile arată înspre faptul că acești migranți din Orientul Mijlociu au fost ademeniți în Belarus cu promisiunea că vor putea intra în Uniunea Europeană și că autoritățile bieloruse le-au oferit zboruri gratuite până în țară.

Oficiali europeni din domeniul apărării afirmă că aceasta este o nouă tactică de război hibrid folosit de Minsk împotriva UE și că Rusia ar avea un rol important în orchestrarea crizei.

Vezi si

CNN: Rusia pregăteşte o operaţiune în estul Ucrainei pentru a justifica o invazie militară

Statele Unite au informaţii care indică faptul că Rusia a prepoziţionat membri ai unui grup …