Friday , March 29 2024

VIDEO. Bilanțul deceselor în urma cutremurului din Turcia s-ar putea ridica la 10.000, estimează specialiști din SUA

Bilanțul morților în cutremurul care a lovit Turcia, luni dimineață, ar putea ajunge până la 10.000, a anunțat Serviciul Geologic al Statelor Unite (USGS), citat de CNN. Cutremurul a avut magnitudinea 7,8 și s-a produs în zona de graniță cu Siria, a fost urmat de 42 de replici puternice, iar ultimele bilanțuri arată că peste 600 de oameni au murit și mii au fost răniți în Turcia și Siria.

USGS a transmis că există o probabilitate de 47% ca numărul morților să ajungă până la 10.000 de persoane. Estimările USGS provin din analiza datelor bazate pe cutremure istorice din regiune, pe populația expusă la cele mai puternice seisme și pe vulnerabilitatea structurilor din zonele cele mai afectate. „Sunt probabile victime mari și pagube extinse, iar dezastrul este probabil la scară largă. Populația din această regiune locuiește în imobile care sunt extrem de vulnerabile la cutremure, deși există și structuri rezistente”, a spus USGS în raport.

Raportul estimează, de asemenea, că pierderile economice vor fi probabil între 1 miliard și 10 miliarde de dolari, ceea ce ar putea ajunge până la 2% din PIB-ul Turciei.

Imagini captate de camerele de supraveghere din magazine, ca cea de mai jos, arată nu doar distrugerile, ci mai ales durata îndelungată a seismului devastator:

Potrivit USGS, un cutremur cu magnitudinea 7,8 a lovit estul Turciei și în 1939 și a dus atunci la peste 30.000 de morți, relatează CNN.

Peste 1.700 de clădiri au fost distruse complet sau avariate în zece oraşe turceşti, conform autorităților.

Vezi si

Discriminarea persoanelor cu chelie devine infracțiune în Franța

Adunarea Naţională a Franţei a adoptat joi un proiect de lege care transformă în infracţiune …