Friday , April 19 2024

Un uriaș baraj din regiunea Herson, care alimenta cu apă Crimeea și centrala nucleară Zaporojie, a fost aruncat în aer. Întreaga zonă este inundată (VIDEO)

 Barajul Nova Kakhovka din zonele controlate de ruși din regiunea Ucrainei Herson a fost aruncat în aer de forțele ruse, a anunțat marți comandamentul sud al Forțelor Armate ucrainene. 

„Amploarea distrugerii, viteza și volumul de apă pun în pericol zona din aval”, scriu autoritățile locale pe canalele de comunicare.

Anton Gerashchenko, un consilier al ministrului Afacerilor Interne al Ucrainei, a postat mai multe detalii despre evacuarea populației, pe Telegram. Locuitorii din ceea ce el a numit „zona de pericol” au fost, îndemnați să închidă aparatele electrice.

Barajul, construit în era sovietică în partea de sud a Ucrainei controlată de Rusia a explodat marți, declanșând un potop de apă în zona de război, au anunțat atât forțele ucrainene, cât și cele ruse. Ambele părți au dat vina pe cealaltă pentru distrugerea barajului, transmite The Guardian, citat de Știrile TVR.

Barajul, de 30 de metri înălțime și 3,2 km lungime, a fost construit în 1956 pe râul Nipro, ca parte a hidrocentralei Kahovka. Deține un rezervor de aproximativ același volum ca și Marele Lac Sărat din Utah și, de asemenea, furnizează apă pentru peninsula Crimeea, anexată de Rusia în 2014, și pentru centrala nucleară Zaporojie, aflată și sub controlul Rusiei.

Marele baraj Nova Kakhovka, situat în părțile controlate de Rusia din regiunea Herson, în sudul Ucrainei, a fost distrus, iar teritoriul este inundat, a anunțat marți și agenția rusă de știri de stat TASS, citând o sursă anonimă apropiată de acest subiect.

Primarul din Nova Kahhovka a negat inițial informațiile, a anunțat marți dimineață agenția de știri rusă de stat RIA. Ulterior, tot RIA l-a citat pe primarul instalat de Moscova din Nova Kakhovka, care a declarat că partea superioară a barajului a fost distrusă de bombardamente.

Imaginile nu au putut fi verificate în mod independent.

Vezi si

Zborurile în Europa devin tot mai turbulente și imprevizibile. Creștere semnificativă a întârzierilor cauzate de vremea rea

Zborurile în Europa devin tot mai turbulente și imprevizibile din cauza schimbărilor climatice. Piloții se …