Monday , May 13 2024

Un scandal de spionaj al Chinei în Belgia

Politicianul flamand Frank Creyelman de la Vlaams Belang a spionat pentru China ani de zile. Prim planul mediei din BeNeLux este ținut și de titluri legate de o investigație comună a diferitelor mass-media internaționale – Financial Times, Le Monde și Der Spiegel – care au obținut părți din corespondența (mesaje text și chat) dintre spionul chinez Daniel Woo și Creyelman.

Creyelman a trebuit, printre altele, să răspândească mesaje negative despre acțiunile Chinei împotriva uigurilor din China și despre originea coronavirusului. De asemenea, a trebuit să ofere informații despre fostul prim-ministru belgian Charles Michel, care la scurt timp după aceea a fost ales președintele Consiliului European.

Activitățile de spionaj acoperă perioada 2019 până la sfârșitul anului 2022. Printre altele, Frank Creyelman a „scăpat” toate datele necesare despre înalți oficiali ai Belgiei și ai UE către serviciile speciale chineze. Creyelman ar fi transferat la Beijing și documente secrete ale parlamentului federal al Belgiei și ale Parlamentului European. În schimbul influenței, Creyelman a fost plătit, potrivit mesajelor text. Și fostul lider al partidului Vlaams Belang, europarlamentarul Philip Devinter, a fost și el suspectat de implicare în spionaj, însă informații despre acesta nu sunt încă atât de clare.

Încă nu este clar cum a fost stabilit contactul dintre Woo și Creyelman. Acesta din urmă are 62 de ani, este activ în politica naționalistă flamandă din 1977 și a ocupat diverse funcții politice. Din 2014, Creyelman este membru de onoare al Parlamentului Flamand. Politicienii au cerut acum revocarea acestui titlu și urmărirea lui în justiție. Vlaams Belang l-a exclus din partid. De altfel, premierul belgian Alexander De Croo a spus că este la curent cu ancheta de câteva săptămâni. „M-am asigurat că securitatea statului își poate face treaba”, a spus premierul. De Croo spune că este șocat că politicienii „sabotează democrația din interior”.

De menționat că, în 2015, lui Frank Creyelman i s-a interzis intrarea pe teritoriul Ucrainei de către oficialii de la Kiev și a fost declarat „persona non grata” din cauza participării sale ca observator „internațional” la preudo-referendumurile din Crimeea și autointitulata Republică Populară Lugansk. (D.P.)

 

Vezi si

Putin pune un nou ministru la Apărare. Şoigu, numit secretar al Consiliului rus de Securitate în locul lui Patruşev 

Actualul ministru rus al apărării Serghei Şoigu nu va mai face parte din noul guvern …