Sunday , April 28 2024

Un român din Belgia era atât de beat la volan încât a adormit cu capul în jos după ce s-a răsturnat cu mașina

Un român din Belgia a reușit să-i șocheze pe polițiștii belgieni, după ce a provocat un accident cu urmări cu totul neobișnuite. Șoferul s-a urcat atât de beat la volan încât a adormit imediat după ce a provocat un accident destul de grav.

Echipajele de urgență au fost sesizate, sâmbătă dimineață, în jurul orei 3:30, că un accident grav se petrecuse pe autostrada E17, lângă Lokeren. Șoferul mergea către Anvers, când a pierdut controlul asupra mașinii, aceasta s-a izbit violent de un parapet, după care s-a răsturnat.

Pompierii care au intervenit ca să-l elibereze pe șofer din mașina grav avariată au costatat că acesta adormise cu capul în jos, prins de centura de siguranță, relatează Nieuws Blad. După ce a fost eliberat, șoferul român s-a ridicat cu greu în picioare, dar nu pentru că era grav rănit, ci pentru că starea lui de ebrietate era foarte avansată.

A fost dus la spital, iar medicii au constatat că suferise doar câteva răni minore. Accidentul pe care l-a provocat a perturbat traficul rutier pentru câteva ore. Acum, românul are dosar penal și urmează să plătească pentru fapta sa.

Foto: Nieuws Blad

 

 

Vezi si

Serviciile secrete americane consideră că Putin probabil nu a ordonat uciderea lui Navalnâi

Agenţiile de informaţii americane au stabilit că preşedintele rus Vladimir Putin probabil nu a ordonat …