Monday , May 13 2024

Un puţ de evacuare a ajuns la cei 33 de mineri chilieni blocaţi în subteran

Un prim puţ de evacuare, săpat pentru salvarea minerilor blocaţi de două luni într-o galerie a minei San Jose din Chile, a ajuns la aceştia, relatează AFP.

Joncţiunea subterană a fost anunţată prin claxoane la suprafaţă, unde un excavator sapă de peste o lună un puţ de evacuare. Familiile minerilor s-au îmbrăţişat, izbucnind în hohote de plâns.

“Ne-au fost necesare 33 de zile de foraj pentru a ajunge la cei 33 de mineri”, a anunţat ministrul Minelor, Laurence Golborne, adăugând că puţul a stabilit contactul cu minerii la 622 de metri adâncime.

Ajungerea puţului de evacuare la mineri va declanşa mai multe zile de pregătiri în vederea operaţiunii de aducere a lor la suprafaţă, care va putea începe chiar marţi, anunţa vineri ministrul Sănătăţii.

Cei 33 de mineri sunt blocaţi din august într-o galerie din mina San Jose, la 800 de kilometri nord de Santiago.

Ei vor fi scoşi unul câte unul, într-o nacelă, prin puţurile de evacuare săpate. La ieşirea în aer liber, minerii vor fi consultaţi imediat, într-un spital de campanie montat la faţa locului.

Epopeea celor 33 de mineri chilieni blocaţi în subteran a fascinat întreaga lume

Epopeea celor 33 de bărbaţi blocaţi într-o galerie a unei mine din Chile de două luni, o istorie rară, eminamente umană, cu miză dramatică şi evoluţie captivantă, a fascinat întreaga lume, comentează AFP.

Cărţi, documentare şi un lung-metraj sunt în pregătire pentru a ilustra aventura fără precedent care se desfăşoară din august la 700 de metri adâncime, cu o doză de acţiune şi speranţă.

“Este o poveste a cărei naraţiune continuă, o istorie în desfăşurare care are toate elementele unui roman epic”, între accidentul tragic din 5 august, angoasa celor 17 zile fără niciun contact, descoperirea miraculoasă şi lunga aşteptare a unei salvări spectaculoase, a explicat pentru AFP Mauricio Tolosa, expert în comunicare la Santiago.

Pentru sociologul Rene Rios, de la Universitatea catolică, cheia constă în “componenta speranţă, legată de eficienţa acţiunii”, care conferă acestei istorii un magnetism unic.

“Această poveste este incredibilă”, a comentat Rodrigo Ortuzar, un cineast chilian care pregăteşte un film cu acest subiect.

“Sunt prizonieri la 700 de metri adâncime, iar acest lucru va crea în ei o transformare internă. Se generează (acolo) o minisocietate, totul este halucinant”, a explicat el pentru AFP.

La San Jose, camerele sale de filmare înregistrează totul, alături de echipe ale HBO, Discovery Channel şi BBC, care intenţionează să realizeze documentare.

Pe de altă parte, adaugă Tolosa, istoria permite fiecăruia o empatie simplă, evidentă, cu cei 33 de bărbaţi. Este o informaţie “care nu generează un conflict” pentru cel care o urmăreşte şi “nu obligă o luare de poziţie”.

Aceasta este o poveste în care fiecare, de pretutindeni, vrea să fie: vedete, cum ar fi cântăreţul columbian Juanes, au lansat mesaje de susţinere, Papa le-a trimis 33 de mătănii, iar fotbaliştii de la FV Barcelona sau Real Madrid le-au trimis tricouri cu dedicaţii.

Mina a avut momentele sale cheie, imaginile sale puternice, surprinse de camerele omniprezente: primele cuvinte care au venit din subteran – “Suntem bine, noi cei 33 în refugiu” – sau imaginile filmate de mineri în subteran şi difuzate de minister, de unde şi cele câteva critici.

“Sunt elemente distinctive de reality-show. Un grup de persoane blocate, o cameră care le urmăreşte şi imagini selecţionate după un criteriu pe care nu îl ştim”, susţine Tolosa. Dar spre deosebire de un reality-show, nu se ştie în ce măsură minerii sunt de acord cu difuzarea acestor imagini.

Se ştie însă că în ultimele imagini video nu se vede nimic din intimitatea celor “33”, numai imagini cu ei muncind, cărând pământ şi conducând maşinării.

Familiile au întreţinut ele-însele interesul, “deoarece şi-au dat seama de necesitatea de a intra în hora mediatică” pentru a face presiune mai întâi asupra căutărilor, apoi a salvării minerilor, subliniază Eduardo Santa Cruz, de la Institutul de comunicare al Universităţii din Chine.

Unele familii s-au săturat, altele au prins gustul acestui joc.

“Este normal, fiecare vrea ca fiul sau tatăl său să aibă un articol sau un reportaj”, susţine Mariela Rojas, care îşi aşteaptă nepotul, pe Carlos Barrios.

Pentru Chile, povestea este “aproape terapeutică” – “o mare binecuvântare”, susţine preşedintele Sebastian Pinera. “Într-un anumit mod, odiseea lor a creat o singură familie”, a apreciat Prima Doamnă Cecilia Morel.

Pentru “istoria trăită” trebuie aşteptată însă cartea lui Victor Segovia, care redactează pe fundul minei cronica celor “33”.

Vezi si

Putin pune un nou ministru la Apărare. Şoigu, numit secretar al Consiliului rus de Securitate în locul lui Patruşev 

Actualul ministru rus al apărării Serghei Şoigu nu va mai face parte din noul guvern …