Thursday , March 28 2024

Un pacient a rămas fără vedere după ce medicii i-au scos din greşeală ochiul sănătos

Un pacient a rămas fără vedere după ce ochiul sănătos i-a fost îndepărtat greşit în locul celui bolnav în timpul unei intervenţii chirurgicale efectuată la unul dintre cele mai mari spitale din Slovacia, a relatat miercuri agenţia TARS, informează DPA.

Medicul care a efectuat operaţia nu se mai află în contact cu pacienţi, a declarat un purtător de cuvânt al Spitalului Universitar din Bratislava.

Spitalul a oferit victimei şi familiei sale consiliere psihologică şi sprijin pentru a face faţă consecinţelor, scrie Agerpres.

Potrivit TASR, autoritatea de supraveghere sanitară a demarat o anchetă cu privire la circumstanţele acestui caz fără precedent.

Greşeala tragică s-a petrecut pe fondul unei dispute industriale în sectorul sanitar slovac. În urmă cu o săptămână, sindicatul medicilor LOZ a anunţat că aproximativ 3.000 de medici sunt pregătiţi să îşi dea demisia în cazul în care veniturile salariale nu cresc, iar condiţiile de muncă din ce în ce mai greu de suportat nu se îmbunătăţesc.

Din cauza unui exod de personal, în special în Cehia şi Austria, medicii rămaşi în Slovacia sunt suprasolicitaţi de câţiva ani, iar situaţia a fost agravată de pandemia de coronavirus.

 

Vezi si

Uriașa bază aeriană NATO care se construiește la Mihail Kogălniceanu îi deranjează pe ruși

Activităţile NATO din Europa de est şi din regiunea Mării Negre sunt concentrate pe pregătirea …