Saturday , March 25 2023

Un alt balon de spionaj chinez survolează America Latină

Pentagonul a anunţat vineri că un al doilea balon de spionaj chinez a fost zărit, de această dată deasupra Americii Latine, un nou episod al unui caz care a răcit relaţiile dintre Washington şi Beijing, şeful diplomaţiei americane Antony Blinken amânându-şi în ultima clipă o vizită în China, transmite sâmbătă AFP, citată de Agerpres.


“Suntem la curent cu informaţii despre un balon care survolează America Latină. Considerăm că este un alt balon de spionaj chinez”, a declarat într-un comunicat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, fără a preciza locaţia exactă a acestuia.

Cu o zi înainte, Statele Unite anunţaseră prezenţa unui prim balon de spionaj chinez în spaţiul lor aerian.

Deşi autorităţile chineze au fost nevoite să-şi exprime “regretele” pentru această intruziune “involuntară”, Washingtonul a considerat “inacceptabilă” explicaţia şi a decis vineri in extremis să anuleze călătoria secretarului de stat american, programată să aibă loc duminică şi luni. Vizita lui Antony Blinken în China ar fi fost prima a unui secretar de stat american din octombrie 2018.

Pentagonul a asigurat joi că nu are îndoieli cu privire la originea chineză a balonului şi la utilizarea sa în scopuri de spionaj.

“Este un aparat de zbor civil, folosit în scopuri de cercetare, în principal meteorologice”, care a deviat de pe traiectorie din cauza vântului, au asigurat autorităţile chineze. AGERPRES 

Vezi si

Regele Charles și-a amânat vizita în Franţa din cauza protestelor violente privind reforma pensionării

Vizita de stat a regelui Charles al III-lea în Franţa, care urma să aibă loc …