Friday , March 29 2024

UE consideră că ameninţarea teroristă este reală

Gilles de Kerchove, coordonatorul UE pentru combaterea terorismului

Ameninţarea teroristă la adresa Europei este “reală”, a apreciat miercuri coordonatorul Uniunii Europene pentru lupta împotriva terorismului, Gilles de Kerchove, într-o declaraţie pentru serviciul de informaţii televizate al Uniunii, Europe by Satellite (EbS).

Această ameninţare “este reală. Eu cred că oficialii publici nu vor terifia populaţia” fără fundament, a declarat el, în condiţiile în care autorităţile de la Washington, Londra, Paris, Tokyo şi Stockholm au emis avertizări privind riscuri de atentate în Europa.

“Acestea se înscriu într-un context general al unei ameninţări care nu s-a diminuat în ultima vreme”, a subliniat de Kerchove.

“Ştim că există în continuare intenţia, în special din partea al-Qaida, de a comite atentate de mare amploare”, a declarat acesta. “Şi asta cu atât mai mult cu cât presiunea se accentuează pe nucleul al-Qaida dintre Afganistan şi Pakistan, prin atacurile cu avioane fără pilot, operaţiuni speciale americane”.

Vezi si

Discriminarea persoanelor cu chelie devine infracțiune în Franța

Adunarea Naţională a Franţei a adoptat joi un proiect de lege care transformă în infracţiune …