Friday , April 19 2024

Ucrainenii au distrus rachete Kalibr transportate pe calea ferată, în nordul Crimeei

Ministerul Apărării din Ucraina a anunţat că a distrus mai multe rachete de croazieră ruseşti de tip Kalibr în timp ce erau transportate pe calea ferată, în peninsula Crimeea.

“O explozie în orașul Djankoi din nordul Crimeei ocupate temporar a distrus rachetele de croazieră rusești Kalibr NK în timpul transportului lor pe calea ferată. Kalibr NK sunt rachete concepute pentru lansări de pe navele de suprafață ale Flotei Ruse de la Marea Neagră”, se arată într-un comunicat al Direcţiei de Informaţii a Ministerului Apărării din Ucraina.

Sursa citată adaugă că astfel de operaţiuni pregătesc terenul pentru “eliberarea peninsulei ucrainene Crimeea”. La rândul său, Anton Gheraşcenko, consilier al ministrului de Interne, a distribuit o filmare cu o explozie în dreptul gării din localitatea Djankoi. “Rachetele de croazieră Kalibr NK au fost distruse în Djankoi, Crimeea, în timpul transportului pe cale ferată”, a scris acesta pe Twitter.

Înainte de confirmările oficialilor ucraineni, mai mulţi martori au semnalat explozii în peninsula Crimeea. S-a întâmplat la cea mai mare bază aeriană a Moscovei din peninsula ocupată. Localnicii au auzit trei explozii puternice, la intervale scurte de timp, iar unii dintre ei au povestit că au văzut drone. Despre drone a vorbit şi Serghei Aksionov, liderul controlat de la Moscova al peninsulei Crimeea, adăugând că exploziile provocate de acestea au rănit o persoană şi au distrus o casă şi o băcănie.

foto: Euromaidan Press

 

Vezi si

 Israelul a lansat o operațiune în Iran

Israelul a desfășurat o operațiune în Iran în noaptea de joi spre vineri. Informația a …