Friday , March 29 2024

Ucraina negociază cu Franța participarea pompierilor francezi la misiuni îîn zonele de conflict

Ucrainenii au însă resen­timente față de companiile care nu s-au alăturat sancțiunilor contra Rusiei

În cadrul unei întâlniri cu șeful Administrației Militare Regionale (ARS) Cernăuți, Serhii Osaciuc, E.S. Etienne de Poncins s-au discutat divesre probleme legate de conduita actuală a Franței vizavi de războiul pe care Federația Rusă l-a declanțat în Ucraina.

Discuțiile au avut loc în contextul proceduriid e predare a mașinilor de intervenție transmise de Franța ca ajutor umanitar. După ce în centrul orașului Cernăuți a avut loc ceremonia oficial,  au urmat discuții în sediul Administrației Regionale de Stat Cernăuți. Potrivit unei postări de pe contul de facebook al ARS Cernăuți, participanții la întâlnire au discutat și problema asistenței pentru ucrainenii care au fost nevoiți să-și părăsească casele din cauza luptei. „Ministerul Afacerilor Interne al Ucrainei este acum în strânsă comunicare cu guvernul francez cu privire la posibilitatea de a desfășura aici misiuni de incendiu și salvare cu participarea părții franceze. În prezent negociem pe această problemă”, a spus Meri Akopian, viceministrul de Interne al țării vecine. Nu a existat însă nicio reacție, cel puțin nu în plan public, a diplomatului francez.

Este de precizat că viceministrul Meri Akopian – care a sosit în Cernăuți pentru întâmpinarea echipamentelor furnizate atât pentru pompieri, cât și al doilea convoi de ambulanțe – după ce le-a mulțumit francezilor pentru ajutor, a făcut trimitere la un subiect mai puțin plăcut în ultima perioadă. Astfel, potrivit aceleiași postări de pe contul de facebook al ARS Cernăuți, este vorba despre subiectul companiilor (franceze) care „încă nu s-au alăturat” sancțiunilor împotriva Federației Ruse.

Conform sursei citate, oficialul guvernamental ucrainean ar fi transmis că unitatea în problema aceasta „va ajuta să se acționeze ca un front unit împotriva agresorului”. Nu este însă deloc specificată vreo reacție sau vreun comentariu al diplomatului francez. Deși din păcate, „politica de liniște diplomatică” a eșuat pe 24 februarie – a precizat guvernatorul Serhii Osaciuc într-o postare pe contul de facebook al ARS Cernăuți – sprijinul Franței și al președintelui Emanuel Macron este foarte apreciat în Cernăuți și, implicit, în restul Ucrainei.

Ambasada Franței și-a mutat personalul, cu câteva zile în urmă, în orașul Liov din apropiere de granița cu Polonia, însă distanța până la Cernauți nu este foarte mare. Ambasadorul a spus că în acest fel „Franța își exprimă solidaritatea față de Ucraina agresată”. (D.P.)

 

Vezi si

Moldova: Maia Sandu, favorită în cursa pentru un nou mandat prezidențial

Președinta în exercițiu a Republicii Moldova, Maia Sandu, este favorită în perspectiva viitoarelor alegeri prezidențiale …