Friday , March 29 2024

Ucraina anulează ordinul prin care bărbații cu vârsta de încorporare nu aveau voie să-și părăsească localitatea

Statul Major General al Ucrainei a anulat după numai o zi decizia care interzicea bărbaților care au vârsta de încorporare să-și părăsească localitatea de reședință, respectiv majoritatea bărbaților cu vârste cuprinse între 18 și 60 de ani, a declarat comandantul-șef al forțelor armate ucrainene, Valerii Zaluzhnyi, citat de kyivindependent.com.

Președintele Volodimir Zelenski îi ceruse lui Zaluzhny de marți seară să anuleze interdicția, după critici numeroase primite din partea populației.

Statul Major General a anunțat în 5 iulie că persoanele care au vârsta de încorporare, recruții și rezerviștii vor trebui să obțină permisiunea din partea unui birou de înrolare militară pentru a putea părăsi localitatea de reședință, stârnind nemulțumirea populației.

Respectiva postare pe Facebook a atras în scurt timp sute de comentarii iritate. Ministerul Apărării este acuzat acolo de ”idioţenie”, în timp ce unii atrag atenţia că decizia acestuia ar putea încuraja corupţia din cadrul comisariatelor militare, iar alţii se tem de amplificarea haosului economic, întrucât şoferi de camioane şi autobuze nu-şi vor mai putea desfăşura activitatea.

Numeroşi ucraineni nu locuiesc la adresa unde sunt înregistraţi în acte. În urma invaziei ruse, zeci de mii de bărbaţi care au vârsta de încorporare au fugit în zone mai sigure din vestul Ucrainei.

După declanşarea războiului şi declararea legii marţiale în luna februarie, bărbaţii ucraineni cu vârste între 18 şi 60 de ani nu mai au dreptul să părăsească ţara.

G4Media

Vezi si

Uriașa bază aeriană NATO care se construiește la Mihail Kogălniceanu îi deranjează pe ruși

Activităţile NATO din Europa de est şi din regiunea Mării Negre sunt concentrate pe pregătirea …