Monday , December 5 2022

Trump rămâne favorit pentru republicani și în raport cu Biden, dar popularitatea lui DeSantis crește

Fostul președinte Donald Trump continuă să fie preferatul alegătorilor Partidului Republican pentru a reprezenta formațiunea în scrutinul prezidențial din 2024 și este favorit în raport cu președintele Joseph Biden, deși popularitatea guvernatorului statului Florida, Ron DeSantis, este în creștere.

Donald Trump, care a anunțat săptămâna trecută intenția de a candida în scrutinul prezidențial din 2024, este susținut de 46% dintre alegătorii republicani, în scădere cu 9% față de luna trecută, potrivit unui sondaj de opinie realizat de Institutul Harvard CAPS-Harris și citat de publicația The Hill.

Popularitatea guvernatorului Floridei, Ron DeSantis, este în creștere, îmbunătățindu-se cu 11% în ultima lună și ajungând la nivelul de 28%.

“Lună după lună, DeSantis este în ascensiune, iar acum se apropie semnificativ de Trump. Dacă vor candida amândoi, va fi o cursă interesantă pentru a reprezenta Partidul Republican în scrutinul prezidențial, iar Trump poate chiar să piardă”, a afirmat Mark Penn, co-președinte al Institutului Harvard CAPS-Harris.

Donald Trump este contestat de mulți politicieni republicani care îi atribuie responsabilitatea pentru că nu s-a concretizat o victorie masivă a Partidului Republican în scrutinul parlamentar intermediar. Partidul Republican a obținut majoritatea în Camera Reprezentanților, dar controlul asupra Senatului rămâne al Partidului Democrat, al președintelui Joseph Biden.

Însă Donald Trump rămâne favorit pentru a câștiga scrutinul prezidențial din 2024. Trump are un avantaj de 44% la 42% în raport cu Biden și de 47% la 40% în raport cu vicepreședintele Kamala Harris.

În schimb, DeSantis este la egalitate cu Biden la nivelul de 43%, iar în raport cu Harris are un avantaj de 3%. Totuși, mai sunt doi ani până la scrutinul prezidențial din 2024, iar Ron DeSantis, care tocmai a obținut un nou mandat de guvernator în Florida, nu a decis încă dacă va candida, afirmă surse din Partidul Republican.

În ultima perioadă, Trump a lansat critici la adresa colegului Ron DeSantis, potențial rival în cursa pentru desemnarea candidatului republican la președinție în 2024, afirmând că este un guvernator de nivel “mediu” și “lipsit de loialitate”. (Mediafax)

Vezi si

Revolte dure în Mongolia din cauza furtului unei cantități uriașe de cărbune. Informații au fost furnizate de China!

Mongolia clocotește de câteva zile din cauza protestelor care devin tot mai violente. Manifestanții care …