Wednesday , April 24 2024

Transnistria vrea să obţină independenţa şi să adere la Federația Rusă

„Ministrul de externe” al regiunii separatiste moldovenești Transnistria, care se învecinează cu Ucraina, a declarat vineri că regiunea separatistă este hotărâtă să obțină independența și o posibilă unificare cu Rusia și că faptul că Moldova a devenit candidat la aderarea la Uniunea Europeană pune capăt oricărei posibilități de cooperare, potrivit The Guardian, citat de G4Media.

Transnistria găzduiește un contingent al forțelor ruse de „menținere a păcii” din 1992.

Analiștii consideră că Putin vrea să preia controlul asupra acestui teritoriu unde trăiesc aproximativ 470.000 de persoane.

În iunie, UE a acordat Moldovei statutul de țară candidată, aderarea deplină la blocul comunitar fiind condiționată de reforme precum combaterea corupției și consolidarea statului de drept.

Vitali Ignatiev, „ministrul de externe” al guvernului nerecunoscut, a declarat într-o conferință de presă la Moscova că Transnistria va urmări obiectivele stabilite în cadrul unui referendum din 2006, relatează Associated Press.

Acesta a declarat:

„Dezvoltarea independentă a Transnistriei și intrarea liberă ulterioară în Federația Rusă. […] Aderarea liberă ulterioară la Rusia este un proces care necesită probabil decizii semnificative, pregătire politică și multe altele.

Principala prioritate, în mod evident, este independența. După ce a primit statutul de candidat la aderarea la UE, Republica Moldova a traversat astfel un anumit Rubicon. A pus capăt problemei construirii relațiilor politice în cadrul unor spații comune, pentru că această decizie a fost luată doar de către conducerea Republicii Moldova, nu a fost luată în mod colectiv. Mai mult decât atât, nimeni nu poate vorbi în numele nostru”.

Vezi si

Amnesty International: Ordinea mondială construită după 1945 este ”în pragul distrugerii” 

Ordinea mondială construită după 1945 este “în pragul distrugerii”, a avertizat secretara generală a Amnesty …