Thursday , April 18 2024

Tragedie la Amsterdam: 125 de raniti in urma coliziunii a doua trenuri

Două trenuri s-au ciocnit, sâmbătă, în Amsterdam. Iniţial, presa vorbea de 60 de răniţi. Ulterior, bilanţul a fost revizuit la 125. Potrivit informaţiilor, mai mulţi pasageri au oase rupte.

Aproximativ 125 de persoane au fost rănite, sâmbătă, dintre care 13 au fost rănite “grav”, în urma coliziunii frontale dintre două trenuri într-o suburbie din Amsterdam, conform declaraţiilor poliţiei feroviare olandeze, relatează MEDIAFAX, citând AFP.

Anterior, un purtător de cuvânt a societăţii căilor ferate olandeze declarase pentru agenţia de presă ANP în timpul serii că pasagerii au suferit răni uşoare, cum ar fi vânătăi.

La ora locală 18:30 (19:30, ora României) două trenuri au intrat în coliziune frontală în suburbia de vest a Amsterdamului.

“Este vorba de un tren de mare viteză şi un tren local”, a precizat Babet Verstappen, purtătoare de cuvânt al ProRail, compania care gestionează căile ferate olandeze.

Serviciile de salvare se află la faţa locului pentru a trata răniţii, a precizat aceasta, adăugând că primul tren se îndrepta spre Uitgeest (vest) în timp ce al doilea se îndrepta către Nimegue (est), coliziunea având loc pe un pod între gara centrală şi gara Amsterdam Sloterdijk, în vestul oraşului.

Întreg traficul feroviar din vestul oraşului, inclusiv cel de la gara centrală către aeroportul Amsterdam-Schiphol, a fost întrerupt din cauza accidentului.

Vezi si

VIDEO, FOTO. Fotografia emoționantă cu o femeie din Gaza care își ține în brațe nepoțica ucisă a câștigat trofeul World Press Photo

Fotografia emoţionantă a unei femei palestiniene îndoliate, care o ţine în braţe pe nepoţica ei, …