Saturday , April 20 2024

Tot mai multe probleme pe aeroporturile europene. La Paris zeci de zboruri au fost anulate

Companiile aeriene s-au străduit sâmbătă să livreze bagajele pasagerilor din întreaga lume, după ce o defecţiune tehnică a blocat cel puţin 1.500 de bagaje pe aeroportul Charles de Gaulle din Paris, cea mai recentă dintre numeroasele încurcături care au afectat călătorii în această vară.

Sistemul de sortare a bagajelor de pe aeroport a avut o defecţiune tehnică vineri, care a făcut ca 15 zboruri să plece fără bagaje, lăsând aproximativ 1.500 de bagaje la sol, potrivit companiei care operează aeroportul. Aeroportul a gestionat în total aproximativ 1.300 de zboruri vineri, a precizat operatorul.

Activiştii sindicali au declarat că mult mai mulţi pasageri au zburat fără bagaje, aparent din cauza efectelor secundare ale defecţiunii iniţiale, potrivit AP.

Acest lucru a avut loc în condiţiile în care lucrătorii aeroportuari sunt în grevă pe aeroporturile franceze pentru a cere mai multe angajări şi salarii mai mari pentru a ţine pasul cu inflaţia globală ridicată. Din cauza grevei, autorităţile aviatice au anulat 17% din zborurile de pe aeroporturile din Paris vineri dimineaţă, iar alte 14% au fost anulate sâmbătă.

Pasagerii de pe zborurile anulate au fost avertizaţi cu câteva zile înainte de zborurile lor. Sâmbătă, la Charles de Gaulle era aglomerat, dar tipic pentru primul weekend din iulie, când începe sezonul de vară al călătoriilor în Franţa.

Sindicatele plănuiesc să continue greva duminică, dar până acum nu au fost anulate zboruri. Ei au ameninţat că vor reînnoi greva la sfârşitul săptămânii viitoare dacă negocierile cu conducerea companiei nu vor reuşi să găsească un compromis.

Până acum, aeroporturile franceze au fost în mare parte ferite de haosul văzut recent pe aeroporturile din Londra, Amsterdam şi alte câteva oraşe europene şi americane. Companiile aeriene şi aeroporturile care au redus numărul de locuri de muncă în timpul crizei COVID-19 se străduiesc să ţină pasul cu cererea în creştere, în condiţiile în care călătoriile reîncep după doi ani de restricţii legate de virus. (Mediafax)

Vezi si

Iranul susține că nu au fost explozii la sol. Sistemul de apărare anti-aeriană ar fi distrus trei drone israeliene în aer

Israelul a lansat joi noaptea, 18 aprilie, un atac asupra Iranului ca răzbunare pentru atacurile …