Friday , May 3 2024

Tesla cheamă toate mașinile Cybertruck în service, la câteva luni de la lansare. Se blochează pedala de accelerație

Datorită unei probleme cu pedala de accelerație care poate rămâne blocată, Tesla a chemat în service toate modelele Cybertruck. Mașina, cunoscută pentru designul său inovator și sistemul steer-by-wire – care elimină conexiunea fizică între volan și roți, controlând direcția exclusiv electronic, a fost vândut în 3878 de exemplare în Statele Unite.

Problema identificată implică riscul de blocare a pedalei de accelerație, transformând Cybertruck-ul într-o potențială amenințare pe drumuri. Astfel, defectul forțează Tesla să recheme toate unitățile Cybertruck distribuite până acum, pentru a preveni incidente nefericite.

Cybertruck, promovat pentru agilitatea sa comparabilă cu cea a unui cărucior de cumpărături datorită capabilității de a coti cu roțile din spate și ajustarea dinamică a sensibilității volanului, are, de asemenea, sisteme de siguranță avansate pentru direcție. În caz de defecțiune la sistemul principal, sistemele de rezervă sunt activate automat, afișând un avertisment pe ecranul central și solicitând șoferului să oprească imediat vehiculul.

Chemarea în service a noilor vehicule vine într-un moment delicat pentru Tesla, care a anunțat recent concedierea a 10% din personal și zvonuri despre posibila anulare a proiectului Tesla Model 2.

Pe partea de preț, versiunea de bază a lui Cybertruck costă 60.990 de dolari.

foto: caranddriver.com

Vezi si

Hamas sugerează că ar putea accepta un armistițiu

Reprezentanții Hamas sugerează că ar putea accepta un armistițiu. Ei analizează propunerea făcută în cadrul …