Friday , April 19 2024

SUA autorizează vaccinul Pfizer-BioNTech împotriva COVID

Agenția Federală americană pentru Medicamente (FDA) a dat undă verde pentru administrarea vaccinului Pfizer-BioNTech împotriva COVID-19, deschizând calea pentru o campanie masivă de vaccinare în toată ţara. Prima vaccinare va fi efectuată, după cum a promis preşedintele în exerciţiu Donald Trump, în mai puţin de 24 de ore.

La presiunea şefului statului de a accelera autorizarea de urgenţă, Agenţia Americană pentru Medicamente a anunţat într-o scrisoare că a aprobat administrarea vaccinului. Statele Unite devin astfel a şasea ţară care aprobă acest ser de producție germano-americană, după Regatul Unit, Canada, Bahrein, Arabia Saudită şi Mexic.

Agenţia Europeană pentru Medicamente ar urma să emită un aviz până la sfârşitul lunii decembrie.

„Astăzi ţara noastră a realizat un miracol medical”, a spus Donald Trump într-un scurt videoclip postat pe Twitter. „Am început deja să trimitem vaccinul către toate statele” din ţară, a adăugat el. „Primul vaccin va fi administrat în mai puţin de 24 de ore”, a adăugat președintele. Asta, deşi vaccinul mai are nevoie de aprobare din partea Centrului de Control şi Prevenire a Bolilor, care își va anunţa decizia probabil sâmbătă.

Înainte ca FDA să facă anunțul, liderul de la Casa Albă a dat semne vădite de nerăbdare și a cerut imperativ și iritat aprobarea vaccinului. Într-o ieșire furioasă, tot pe Twitter, Trump a scris: „Aprobați nenorocitele alea de vaccinuri, acum!”. Mesajul îi era adresat directorului autorității federale care se ocupă de autorizarea vaccinurilor.

Numărul deceselor provocate de pandemie în America a trecut de 300 de mii, adică mai mulţi morţi decât soldaţii americani căzuţi în al Doilea Război Mondial.

 

Vezi si

 Israelul a lansat o operațiune în Iran

Israelul a desfășurat o operațiune în Iran în noaptea de joi spre vineri. Informația a …