Friday , March 29 2024

SUA au autorizat tratamentul cu plasma pe scara larga pentru bolnavii COVID

Agenția Medicală pentru Hrană și Medicamente a Statelor Unite (FDA) a autorizat de urgență folosirea tratamentului cu plasmă pentru pacienții cu coronavirus, transmite BBC.

Tratamentul prevede folosirea plasmei de la pacienții cu anticorpi, care s-au tratat de coronavirus, și a fost folosit până acum în cazul a 70.000 de persoane în SUA, însă doar în anumite condiții, cum ar fi în cazul persoanelor aflate în stare gravă sau în studiile clinice.

Președintele Donald Trump este optimist și spune că tratamentul cu plasmă ar putea scădea mortalitatea cu 35% însă există și voci suspicioase, în frunte cu renumitul epidemiolog Anthony Fauci, care și-a arătat rezerva cu privire la acest tratament.

„Asta am așteptat să fac de mult timp”, a declarat Trump duminică, în fața reporterilor. „Sunt bucuros să fac un anunț istoric în lupta noastră cu virusul chinezesc, care va salva nenumărate vieți”, a adăugat președintele SUA.

Trump a descris procedura ca o puternică terapie și a făcut apel la americani să doneze plasmă dacă s-au vindecat de COVID-19.

SUA este cea mai afectată țară din lume în pandemie, cu 5,7 milioane de infectări și aproximativ 177.000 de decese.

G4Media

Vezi si

Uriașa bază aeriană NATO care se construiește la Mihail Kogălniceanu îi deranjează pe ruși

Activităţile NATO din Europa de est şi din regiunea Mării Negre sunt concentrate pe pregătirea …