Friday , April 19 2024

Serviciile americane de informații nu exclud ipoteza scăpării coronavirusului din laboratorul de la Wuhan

Serviciile americane de informaţii nu exclud ipoteza scăpării coronavirusului din laboratorul de virusologie din Wuhan, a declarat Avril Haines, directoarea serviciilor naţionale americane de informaţii (DNI), într-o audiere în Senat, potrivit CNN, citat de HotNews.

Aceasta a relatat că DNI lucrează cu două teorii privind originea SARS-CoV-2 şi anume un contact uman cu animale infectate sau un accident de laborator în Wuhan.

„Comunitatea informaţiilor nu ştie exact unde, când şi nici cum a fost transmis iniţial virusul (care cauzează) covid-19”, a declarat Avril Haines.

Ea a prezentat cele „două teorii” care explică originea coronavirusului. „Aici ne aflăm”, a subliniat şefa spionajului american.

„Însă continuăm să lucrăm la această problemă, culegem informaţii şi facem tot ceea ce putem pentru a vă oferi cât mai multă încredere” în explicaţia originii pandemiei.

„Facem tot ceea ce putem şi folosim toate resursele pe care le avem la dispoziţie pentru a face lumină asupra acestui lucru”, a subliniat, la rândul său, directorul CIA William Burns.

Însă „ceea ce este clar pentru noi şi experţii noştri este că liderii chinezi nu au fost niciodată sinceri sau transparenţi în cooperarea lor” cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) în ceea ce priveşte originea noului corionavirus, a acuzat el.

Serviciile americane de informaţii colaborează cu alte agenţii guvernamentale şi universităţi cu scopul de a stabili provenineţa exactă a virsului, a declarat directorul agenţiei militare de informaţii NSA, generalul Paul Nakasone.

Experţi internaţionali de la OMS apreciau, în raportul pe care l-au publicat la sfârşitul lui martie, drept „extrem de improbabilă” teoria potrivit căreia noul coronavirus ar fi „scăpat” de la Institutul de Virusologie din Wuhan, oraşul din centrul Chinei în care a apărut covid-19, la sfârşitul lui 2019.

Însă directorul OMS Tedros Adhanom Ghebreyesus a cerut, câteva zile mai târziu, o continuare a anchetei cu privire la această ipoteză şi a precizat că experţi i-au „împărtăşit dificultăţi în a avea acces la date brute” în timpul anchetei lor în China.

Teza „scăpării” SARS-CoV2 de la Institutul de Virusologie din Wuhan a fost apărată cu forţă de către administraţia americană în timpul preşedinţiei lui Donald Trump, pe baza unor informaţii de la serviciile de informaţii.

China a respins mereu această posibilitate.

Vezi si

Zborurile în Europa devin tot mai turbulente și imprevizibile. Creștere semnificativă a întârzierilor cauzate de vremea rea

Zborurile în Europa devin tot mai turbulente și imprevizibile din cauza schimbărilor climatice. Piloții se …