Thursday , April 18 2024

Separatiștii din Donețk și Lugansk anunță referendumuri pe 23-27 septembrie de alipire la Rusia

Liderii separatiști din așa-zisele republici Donețk și Lugansk au anunțat că vor organiza referendumuri de aderare la Rusia în perioada 23-27 septembrie, scrie Reuters. Separat, administrația prezidențială de la Kiev notează că „este vorba despre un șantaj naiv”.

Liderul separatist din Doneţk a cerut organizarea de urgență a unor referendumuri pentru ca regiunea să devină parte a Rusiei. Imediat, separatiştii din Lugansk au decis în parlamentul local să facă referendum între 23 şi 27 septembrie. Liderul autoproclamat din Donețk l-a rugat pe Putin să analizeze cât mai curând întrebarea privind alipirea republicilor separatiste de Rusia: „Vă rog, ca într-un timp cât mai scurt, în cazul în care rezultatul referendumului va fi unul pozitiv, lucru de care nu mă îndoiesc, să analizați întrebarea privind intrarea în componența Rusiei a Republicii Populare Donențk”.  „Acest eveniment va fi refacerea adevărului istoric, pe care-l așteaptă milioane de oameni ruși”, a mai declarat acesta, citat de genția rusă de presă RIA.

Agenția de presă RIA Novosti a anunțat că și în partea controlată de Rusia din regiunea Zaporijie va urma, zilele următoare, să fie organizat un referendum pentru alipirea la Rusia. Separat, oficialii instalați de ruși în regiunea Herson din Ucraina au declarat că au decis să organizeze un referendum pentru aderarea la Rusia și au îndemnat Kremlinul să-și dea permisiunea cât mai curând posibil, a declarat marți șeful separatist al regiunii.

Forțele ruse controlează aproximativ 95% din teritoriul Ucrainei Herson, în sudul țării. Saldo nu a desemnat o dată pentru votul propus. De asemenea, Saldo a spus că alăturarea regiunii Herson la Rusia va „securiza regiunea noastră” și va fi un „triumf al justiției istorice”. „Sunt sigur că actuala conducere rusă va accepta rezultatele referendumului”, a adăugat acesta.

Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe, a declarat marți că este la latitudinea locuitorilor din zonele controlate de separatiști să organizeze referendumuri privind aderarea la Rusia. „Încă de la început am spus că popoarele din teritoriile respective ar trebui să își decidă soarta”, a declarat Lavrov la televiziunea de stat rusă. Potrivit lui Lavrov, situația actuală arată că cetățenii din Donbas vor să fie „stăpânii propriului destin”.

Biroul de presă al președintelui ucrainean Volodimir Zelenski a răspuns imediat la anunțurile bruște despre referendumuri privind aderarea Rusiei în părțile ocupate ale Ucrainei: „Este vorba despre un șantaj naiv, cu amenințări și povești de groază despre așa-zise referendumuri, mobilizări de la cei care știu să se lupte doar cu copii și cu oameni pașnici. Așa arată teama de înfrângere. Inamicul se teme, manipulează într-un mod primitiv. Ucraina va rezolva problema rusă. Amenințarea poate fi eliminată doar prin forță”.

 

Vezi si

Consiliul de Securitate al ONU votează vineri privind primirea în organizaţie a statului palestinian

Consiliul de Securitate al ONU urmează să voteze vineri în privinţa cererii statului palestinian de …