Sunday , April 28 2024

Șeful spionajului militar ucrainean: Nu va exista nicio „înghețare” a războiului

Declarații foarte puternice au fost făcute de șeful GUR Kiril Budanov în ultimul său interviu, inclusiv cu privire la ce l-a șocat pe acesta și ce crede el despre destituirea generalului Valeryi Zalujni de la conducerea Armatei Ucrainei și cum plănuiește să învingă inamicul.

Ucraina nu va fi niciodată de acord cu „înghețarea” războiului cu Rusia deoarece aceasta ar însemna recunoașterea ocupației teritoriilor ucrainene. O astfel de declarație – catalogată de majoritatea presei ucrainene a fi una „patriotică” – a fost făcută de gral.mr. Kiril Budanov (foto), șeful serviciului de informații militare al Ministerului Apărării Ucrainei (GUR-MO, uneori menționat în media doar GUR). Un interviu acordat la finele lunii trecute canalului canadian CBC News agită spiritele în Ucraina.

Potrivit șefului GUR, invadatorii vor ca Ucraina să recunoască teritoriile ocupate drept rusești. Apoi își sărbătoresc „victoria” foarte tare. „Rușii ar fi foarte bucuroși să înghețe totul așa cum este acum, forțându-ne să recunoaștem teritoriul pe care l-au capturat. În acest caz, ei ar sărbători victoria. Acest lucru nu se va întâmpla niciodată”, a spus, printre altele, Kiril Budanov. În opinia acestuia, dacă Rusia nu se prăbușește complet din interior, va amenința Ucraina cu război „regulat”. Cât privește acea prăbușire completă a Federației Ruse, Kiril Budanov susține că se poate întâmpla doar din interior.

Răspunsul privitor la declarația președintelui Volodimir Zelenski cum că planurile pentru contraofensiva ucraineană de anul trecut au devenit cunoscute rușilor înainte de a începe contraofensiva este unul laconic. „Nu voi spune mai mult decât președintele. Am primit, să zicem, informații, dovezi că planurile au devenit cunoscute Federației Ruse. Aceasta este o problemă serioasă și luăm anumite măsuri, a răspuns Kiril Budanov la întrebarea despre scurgerea informațiilor. Din punctul său de vedere, cu cât oamenii știu mai puțin despre planurile armatei ucrainene, cu atât mai curând va exista o victorie și un rezultat neașteptat pentru ruși.

Spre deosebire de avantajele Rusiei în materie de arme și forță de muncă, ofițerii de rețea ucraineni patrulează pe străzi pentru bărbați de vârstă de luptă, în timp ce guvernul ia în considerare scăderea vârstei de recrutare de la 27 la 25 de ani. Recent identificat de New York Times ca membru al unei forțe de elită din cadrul serviciilor de informații instruite de CIA (unul dintre ofițerii Unității „2245”), Kiril Budanov este creditat pentru creșterea capacității de drone a Ucrainei. În ciuda experienței sale în organizarea de lupte și atacuri cu drone, el abordează problema diferit. „Dronele nu vor înlocui niciodată trupele terestre. Este doar o modalitate de a-i sprijini. Cu ajutorul unei drone poți provoca pierderi inamicului. Dar până când, ca în epoca medievală, nu vine un soldat și plantează un steag, nimic nu se va schimba”, a spus Kiril Budanov. Declarația sa este cu atât mai spectaculoasă cu cât pe inovații și droneși au pariat președintele Zelenski și actualul șef al Armatei Ucrainei, gral.col. Oleksandr Stanislavovîci Sîrskîi, ba la un moment dat și predecesorul acestuia, Valeryi Zalujnyi.

La începutul acestui an, gral.mr. Kiril Budanov era văzut ca un potențial înlocuitor al șefului Armatei Ucrainei de atunci, general Valery Zalujnyi, pe fondul nemulțumirilor președintelui Volodimir Zelensky de progresul războiului. Însă nu Budanov a fost cel care l-a înlocuit pe Zalujnyi la începutul lunii februarie. Poveștile din mass-media au oscilat de la gelozia lui Zelenski pe popularitatea lui Zalujnyi și o campanie rusă de dezinformare îndreptată împotriva președintelui ucrainean până la disputele revărsate în public privind mobilizarea.

Întrebat despre aparenta ruptură, Budanov a sugerat că Zelenski a luat decizia corectă în înlocuirea lui Zalujnyi: Dacă totul este bine și totul este minunat și totul este făcut corect, atunci de ce suntem în situația în care ne aflăm?”, după ce precizase că nu ar putea exista diferențe personale între cei doi în condițiile în care unul era „subordonat direct celuilalt”. (D.P.)

 

 

Vezi si

Serviciile secrete americane consideră că Putin probabil nu a ordonat uciderea lui Navalnâi

Agenţiile de informaţii americane au stabilit că preşedintele rus Vladimir Putin probabil nu a ordonat …