Saturday , April 20 2024

Şeful diplomației UE: “Rusia pierde” războiul împotriva Ucrainei

Înaltul reprezentant al UE pentru afaceri externe, Josep Borrell (foto), și-a declarat luni convingerea că ‘Rusia pierde’ războiul împotriva Ucrainei, potrivit EFE.


‘Moral, politic, inclusiv militar, Rusia pierde acest război’, a afirmat Borrell la sosirea la reuniunea miniștrilor de externe din UE la Luxemburg, în cadrul căreia aceștia vor aproba misiunea de instruire a armatei ucrainene și noi fonduri pentru trimiterea de arme Kievului.
‘Trebuie să continuăm să sprijinim Ucraina’, a subliniat șeful diplomației europene.
Miniștrii de externe din UE urmează să dea undă verde ‘unei puternice misiuni de formare’ militară, a spus Borrell, în cadrul căreia UE dorește să antreneze 15.000 de militari ucraineni de la jumătatea lunii noiembrie pentru următorii doi ani.
Antrenamentele nu se vor desfășura în Ucraina, ci în țările UE care s-au declarat dispuse să participe la această misiune, între care și Spania, de formare, care le va completa pe cele deja desfășurate individual de Germania, Polonia, Țările de Jos sau SUA.
Miniștrii de externe vor aproba, de asemenea, o nouă tranșă de 500 de milioane de euro pentru finanțarea livrărilor de arme către Ucraina din Fondul European pentru Pace, ceea ce ridică totalul asistenței financiare a UE alocate în acest scop la 3 miliarde de euro de când Rusia și-a declanșat invazia la 24 februarie.
Borrell s-a referit și la ‘veștile proaste despre atacuri rusești’ care au lovit luni dimineață din nou Kievul cu drone kamikaze, dar a evitat să menționeze proveniența iraniană a acestor drone.
‘Este ceva despre care se va discuta și vom studia dovezile concrete ale implicării, pe care Iranul o neagă energic. Vom vedea de ce fel de informații dispunem’, a spus șeful diplomației europene.
În acest sens, Borrell a disociat sprijinul iranian pentru Rusia de sancțiunile pe care Cei 27 le vor aproba luni împotriva responsabililor iranieni pentru represiunea pe care autoritățile de la Teheran o desfășoară împotriva manifestanților care protestează împotriva morții lui Mahsa Amini.
În privința relațiilor cu Iranul, șeful diplomației europene a spus că nu se așteaptă la ‘nicio mișcare’ din partea guvernului acestei țări pentru deblocarea negocierilor cu privire la acordul nuclear. (Agerpres)

Vezi si

Zborurile în Europa devin tot mai turbulente și imprevizibile. Creștere semnificativă a întârzierilor cauzate de vremea rea

Zborurile în Europa devin tot mai turbulente și imprevizibile din cauza schimbărilor climatice. Piloții se …