Friday , April 26 2024

Salvatorii minerilor blocaţi în mina din Noua Zeelandă vor să trimită un robot în subteran

Salvatorii intenţionează să trimită un robot militar telecomandat într-o mină, în Noua Zeelandă, în care 29 de mineri au fost daţi dispăruţi de trei zile, salvatorii continuând, luni, să sape un tunel care să le permită testarea nivelului de gaze toxice din mină.

Armatei i s-a cerut să pregătească un robot echipat cu o cameră de luat vederi, comandată de la distanţă şi special concepută pentru a evita producerea celei mai mici scântei, care ar putea incendia gazele toxice acumulate în mină, a anunţat comandantul poliţiei, Gary Knowles.

Dispozitivul va fi utilizat “imediat ce vom avea capacitatea, iar acest lucru se va putea face fără pericol”, a adăugat oficialul.

Salvatorii continuau să lucreze la perforarea unui tunel cu diametrul de 15 centimetri în mina de cărbune Pike River. Mai erau de perforat 62 de metri, operaţiunea urmând să fie finalizată până la sfârşitul zilei de luni.

Bărbaţii daţi dispăruţi sunt, probabil, blocaţi într-un tunel, la aproximativ 150 de metri de suprafaţă, dar la o distanţă de aproximativ 2,5 kilometri de intrarea în mină.

Niciun contact nu a fost stabilit cu cei 29 de mineri de când a avut loc explozia, vineri, în mina de cărbune Pike River, pe coasta de vest a Insulei de Sud a Noii Zeelande. Salvatorii nu au putut, încă, să intre în mină, din cauza puternicei concentraţii de gaze toxice, relevate de eşantioane prelevate în timpul testelor.

Premierul John Key a dat noi speranţe, luni, declarând că există “toate şansele” ca minerii să fie, în continuare, în viaţă.

Vezi si

Război în Big Pharma. GlaxoSmithKline (GSK) a dat în judecată alianţa Pfizer-BioNTech pentru tehnologia vaccinurilor anti-COVID

Grupul farmaceutic britanic GlaxoSmithKline (GSK) a dat în judecată alianţa Pfizer-BioNTech într-un tribunal federal din …