Thursday , March 28 2024

Rușii îi acuză pe ucraineni că au lovit cu o rachetă Himars barajul de la Nova Kahovka din Herson

Barajul hidroelectric de la Nova Kahovka din regiunea ucraineană Herson (sud), controlată de forţele ruse, a fost avariat în urma unor bombardamente, despre care serviciile de urgenţă regionale au afirmat că au fost lansate de către ucraineni, au transmis duminică agenţiile de presă ruse, citate de AFP şi Reuters, citate de Agerpres. Barajul de pe Nipru este vital pentru aprovizionarea cu apă a Crimeei.

„Astăzi, la 10:00 (8:00 GMT), şase rachete Himars au fost lansate. Unităţile de apărare antiaeriană au doborât cinci, însă una a lovit ecluza barajului din Kahovka, care a fost avariat”, a declarat un reprezentant al serviciilor de urgenţă, citat de agenţiile ruse. Potrivit oficialului, presupusul atac a fost o „tentativă de a crea condiţiile unei catastrofe umanitare”, prin fisurarea barajului.

În ultimele săptămâni, Kievul a acuzat Moscova că „a minat barajul”, „minciuni” – potrivit autorităţilor ruse de ocupaţie.

Reuters notează că în relatările agenţiilor de presă ruse nu au fost furnizate niciun fel de dovezi care să susţină aceste afirmaţii, ce nu au putut fi imediat verificate de agenţia de presă britanică.

Imensul baraj de la Nova Kahovka, aflat pe fluviul Nipru în amonte de Herson, unde forţele ucrainene au înregistrat succese, a căpătat o semnificaţie strategică vitală în ultimele săptămâni, aminteşte Reuters.

Începând din octombrie, Rusia şi Ucraina s-au acuzat reciproc că intenţionează să distrugă barajul cu ajutorul explozibililor, ceea ce ar inunda o mare parte din zona aflată în aval şi ar provoca cel mai probabil distrugeri majore în oraşul Herson.

Expertul militar rus Vladislav Şurighin a comentat pentru postul de radio Govorit Moskva că atacul asupra barajului hidroelectric, punct-cheie pentru viitorul acces al trupelor ucrainene în Herson, înseamnă că Kievul va începe o ofensivă asupra oraşului, singura capitală regională cucerită de ruşi de la începerea campaniei militare din Ucraina, transmite EFE.

Totodată, analistul rus a susţinut că ecluza poate fi distrusă foarte greu cu o rachetă, drept urmare consecinţele actualului atac nu sunt grave.

Potrivit EFE, spusele lui au fost confirmate de un reprezentant al Nova Kahovka, care a declarat pentru agenţia rusă RIA Novosti că situaţia este „sub control” şi că pagubele „nu sunt majore”.

Vezi si

Uriașa bază aeriană NATO care se construiește la Mihail Kogălniceanu îi deranjează pe ruși

Activităţile NATO din Europa de est şi din regiunea Mării Negre sunt concentrate pe pregătirea …