Friday , April 19 2024

Resturi de castraveti cu bacteria ucigasa, descoperite la o familie din Germania

Un castravete cu urme dintr-o variantă agresivă a bacteriei E.coli a fost găsit printre resturile alimentare ale unei familii din Magdeburg, Saxonia-Anhalt, a anunţat Ministerul Sănătăţii din acest land, preluat de DPA şi EFE.

Este pentru prima dată de la declanşarea epidemiei când a fost confirmată prezenţa pe alimente a variantei entero-hemoragice a bacteriei E.coli.

Până acum, fusese identificată doar în materii fecale. Ministerul nu a precizat ţara de unde a provenit leguma contaminată, dar a menţionat că sunt analizate şi celelalte resturi din deşeuri, precum şi alimentele puse în vânzare în magazinele din oraşul în care locuieşte familia respectivă, informează Ager­pres.

Familia, cu trei membri afectaţi de boală în diferite forme, nu a avut contact cu nordul Germaniei, unde s-a înregistrat majoritatea cazurilor.

Nemţii au mai înregistrat ieri două decese din pricina bacteriei E.coli, astfel încât bilanţul a ajuns la 29 de morţi în Germania, plus unul în Suedia şi unul în SUA.

Vezi si

Zborurile în Europa devin tot mai turbulente și imprevizibile. Creștere semnificativă a întârzierilor cauzate de vremea rea

Zborurile în Europa devin tot mai turbulente și imprevizibile din cauza schimbărilor climatice. Piloții se …