Wednesday , April 24 2024

FOTO. Regina Elisabeta a II-a, prima apariție după 2019 la balconul Palatului Buckingham, cu ocazia Jubileului de Platină. Avioane Typhoon au scris pe cer 70

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a apărut joi la balconul oficial al Palatului Buckingham din Londra, în prima zi a festivităţilor care marchează Jubileul de Platină (70 de ani de domnie), regina fiind aclamată de zeci de mii de persoane, relatează AFP.

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii , în vârstă de 96 de ani, îmbrăcată într-o haină albastru deschis şi sprijinindu-se într-un baston, a fost însoţită de Ducele de Kent, colonelul Gărzilor Scoţiene, unul dintre regimentele de elită ale Gărzii Regale Britanice, care i-a salutat pe participanţii la parada militară anuală “Trooping the Colour”.

Regina a asistat apoi, tot de la balcon, la parada aeriană oferită de piloţii Royal Air Force, de data aceasta însoţită de membri ai familiei regale cu funcţii oficiale şi de copiii lor.

Palatul nu confirmase până miercuri seara apariţia la balcon a suveranei, care are dificultăţi de deplasare, relatează Agerpres.

Din cauza pandemiei de COVID-19, aceasta este prima apariţie a reginei la acest balcon, din 2019. În trecut, până la 40 de persoane apăreau la balconul Palatului Buckingham, însă regina a decis anul acesta ca doar cei care deţin funcţii active în cadrul casei domnitoare să poată fi prezenţi, alături de copiii lor, adică 18 persoane.

Prințul Harry și Meghan Markle sunt și ei la Londra și participă la festivități, însă nu alături de ceilalți membri ai familiei regale. Potrivit surselor BBC, cei doi privesc festivitățile de la fereastra unei clădiri din zonă.

Cei doi ar vrea astfel să păstreze discreția și să nu fure lumina reflectoarelor într-o zi atât de importantă. Nici prințul Andrew nu va fi prezent public, după ce a plătit milioane de dolari pentru a scăpa de acuzațiile de agresiune sexuală.

Premierul Boris Johnson și soția sa, Carrie, au asistat la defilare din primele rânduri, de pe margine.

Avioanele au scris pe cer cifra 70, numărul record al anilor de domnie sărbătoriți astăzi.

 

Vezi si

Amnesty International: Ordinea mondială construită după 1945 este ”în pragul distrugerii” 

Ordinea mondială construită după 1945 este “în pragul distrugerii”, a avertizat secretara generală a Amnesty …