Thursday , March 28 2024

Putin a anunțat mobilizarea parțială în Rusia și amenință cu arma nucleară: SUA și UE vor să mute războiul pe teritoriul rus

În primul său discurs televizat de la invazia în Ucraina, președintele rus Vladimir Putin a anunțat miercuri dimineață, într-un discurs televizat, mobilizarea parțială în Rusia. Decretul a fost semnat miercuri și este vorba despre mobilizarea rezerviștilor și a celor care slujesc în armată și care au profesii militare.

„Pentru a proteja integritatea țării noastre, este necesară o mobilizare parțială”, a anunțat Putin, într-un discurs înregistrat difuzat la televiziunea de stat, explicând că doar cei care sunt momentan în rezervă și cei care sunt deja în armată și care au profesii militare vor fi înrolați.

„Ministerul Apărării a fost instruit să definească statutul republicilor Donetk și Lugansk. Trebuie să asigurăm tehonologia pentru a furniza muniția. Vrem să eliberăm de neonaziști aceste teritorii Herson, Zaporojie. Există o linie lungă, de la începutul acestei operațiuni, după negocieri care s-au împotmolit. Vestul nu a fost de acord cu această soluție pașnică. Kievul a recurs la grupuri de mercenari străini, iar armata lor a fost antrenată de NATO. Regimul opresiv s-a intensificat în toată Ucraina. Politica terorii a intimidării împotriva rușilor devine tot mai mare și mai teribilă”, a declarat liderul rus.

„Apărăm patria-mamă pentru siguranța poporului nostru. În teritoriile eliberate susțin mobilizarea parțială. Precizez că este o mobilizare parțială. Doar cei care sunt în rezervă vor fi înrolați”, a transmis Putin.

„Camerele Adunării Federale au fost informate, mobilizarea a fost dată azi, pe 21 septembrie, așa că cer acestor regiuni să asigure asistență comandanților militari, iar cei care sunt mobilizați vor primi garanții și vor servi sub un anumit contract. Se vor lua măsuri suplimentare pentru a asigura aprovizionarea pentru apărare. În ceea ce privește chestiunile financiare pentru apărare suntem hotărâți să rezolvăm toate acestea fără întârziere”, a adăugat președintele rus.

El a anunțat că e nevoie de trupe suplimentare și aprovizionarea în Donbas, Herson și Zaporojie, pentru a securiza ceea ce numește teritorii ale Rusiei.

În plus, Putin susține că Ucraina ar fi fost de acord cu o soluție pașnică, dar nu a fost lăsată de Occident.  „Vestul nu a fost fericit cu această decizie pașnică și au încercat să ne dea ordine directe, sa submineze negocierile, așa că Kievul a angajat mercenari străini și armata lor a fost antrenată de NATO. (…) SUA și UE vor să mute războiul pe teritoriul rus”, a acuzat Putin.

Mai mult, el a acuzat că Vestul face „un șantaj nuclear” cu centrala de la Zaporojie și a amenințat că va folosi toate mijloacele. „Și țara noastră are arme de distrugere și sunt mult mai moderne decât cele ale NATO. Vom folosi toate mijloacele pentru a ne apăra”, a spus Putin.

Este primul discurs pe care Putin îl adresează națiunii din 24 februarie, când a anunțat startul invaziei în Ucraina.

Inițial, declarațiile au fost anunțate pentru marți seară, la 20:00. Ora a tot fost, însă, amânată, până când, la 22:30, principalii propagandiști ai lui Putin le-au transmis oamenilor să meargă la culcare, pentru că discursul va avea loc miercuri. Ulterior, Kremlinul a confirmat.

Vezi si

Uriașa bază aeriană NATO care se construiește la Mihail Kogălniceanu îi deranjează pe ruși

Activităţile NATO din Europa de est şi din regiunea Mării Negre sunt concentrate pe pregătirea …

One comment

  1. De aici inainte totul o sa mearga mai repede. Pomul de iarna ar putea lumina mai tare in ciuda lipsei curentului electric…Tineti pastilele alea de iod la indemana.
    Este rau pentru intreaga lume. Slava waste land…