Tuesday , April 23 2024

Program incarcat al Reginei in ultima zi a Jubileului de Diamant

Final de Jubileu la Londra. Familia regală a salutat din balcon mulţimea adunată în faţa Palatului Buckingham. Au fost patru zile de ceremonii şi festivităţi publice în Regat, iar marţi, în ultima zi, Regina a avut un program încărcat.

Londra a fost din nou împânzită de zeci de mii de oameni veniţi să o vadă pe Regina Elisabeta a doua. Rând pe rând, membrii familiei Regale şi oaspeţii lor au sosit la Catedrala Saint Paul din Londra.

Slujba religioasă a fost oficiată de Arhiepiscopul de Canterbury.

După slujbă, alaiul a plecat spre Mansion House, unde a fost organizată o recepţie în onoarea suveranei, iar apoi spre Palatul Westminter, pentru un dineu de gală. În tot acest timp, pe străzile Londrei au defilat membrii Gărzii Regale.

De la Westminster, Regina a plecat spre Palatul Buckingham în caleaşcă. Alături de ea au stat Prinţul Charles şi soţia acestuia, Camilla. Marele absent al ceremoniilor de astăzi a fost prinţul consort Philip, internat aseară cu infecţie urinară. Medicii au anunţat că va rămâne câteva zile în spital şi astfel nu a putut fi împreună cu Regina la încheierea Jubileului.

Vezi si

Zelenski: Ucraina şi Statele Unite “au început să lucreze” la un acord bilateral de securitate

Ucraina şi Statele Unite “au început să lucreze” la un acord bilateral de securitate, a …