Thursday , April 25 2024

Președintele ales al SUA Joe Biden a suferit o fractură la picior jucîndu-se cu câinele său

Președintele ales al Statelor Unite Joe Biden a suferit o fractură la picior și va avea nevoie de o orteza timp de câteva săptămâni, a anunțat medicul său într-un comunicat. Biden a suferit accidentul jucându-se cu câinele său, Major, relatează CNN.

„Radiografia inițială nu a arătat nicio fractură evidentă, dar examenul clinic a impus imagini mai detaliate”, a declarat doctorul Kevin O’Connor. “Scanarea computerizată ulterioară a confirmat mici fracturi, cât un fir de păr. Va avea nevoie de o orteză timp de câteva săptămâni.”

Biroul lui Biden a anunțat mai devreme că președintele ales va fi examinat de un ortoped „din precauții suplimentare”, după ce și-a răsucit glezna jucându-se cu câinele.

Duminică seară, președintele Donald Trump a scris pe Twitter: „Fii bine în curând!”

Biden, care a sărbătorit 78 de ani pe 20 noiembrie, este cel mai în vârstă președinte din istoria SUA.

În timpul campaniei, stafful său a publicat un rezumat al istoricului medical care a arătat că fostul vicepreședinte este sănătos și apt pentru președinție.

Comunicatul a inclus rezultatele unui examen fizic efectuat de O’Connor, medicul lui Biden din 2009 și directorul de medicină executivă de la George Washington Medical Faculty Associates. O’Connor a scris că Biden este „un bărbat sănătos, viguros, în vârstă de 77 de ani, care este apt să îndeplinească cu succes atribuțiile Președinției”.

Vezi si

Zborurile din toată Europa, perturbate joi de greva controlorilor de trafic aerian din Franța

Multe anulări și întârzieri de zboruri afectează joi, 25 aprilie, traficul aerian din Europa, după …