Tuesday , April 23 2024

Polonia își va antrena militar toți cetățenii între 18 și 65 de ani

Toți cetățenii cu vârste între 18 și 65 de ani vor fi antrenați de armata Poloniei. Anunțul a fost făcut luni de Ministerul Apărării de la Varșovia, potrivit DPA, citat de Agerpres.

Cursul de o zi va include manipularea armelor, trageri, luptă urbană și citirea hărților şi va avea loc la 17 baze ale armatei în zilele de sâmbătă din octombrie şi noiembrie, potrivit Ministerului polonez. Doar cetăţenii polonezi vor fi eligibili.

Războiul din Ucraina a sporit urgenţa acordată unor vechi planuri de a creşte dimensiunea armatei poloneze.

Recent a fost introdus serviciul militar voluntar şi angajaţi ai serviciului poştal au fost îndemnaţi să urmeze pregătirea în domeniul armelor cu Forţa de Apărare Teritorială (WOT) a ţării.

Armata poloneză numără în prezent 110.000 de militari, cu 30.000 de bărbaţi şi femei în plus în WOT.

Guvernul îşi propune să crească acest număr la 250.000 de profesionişti şi 50.000 în WOT.

Vezi si

Zelenski: Ucraina şi Statele Unite “au început să lucreze” la un acord bilateral de securitate

Ucraina şi Statele Unite “au început să lucreze” la un acord bilateral de securitate, a …