Thursday , April 25 2024

Personalităţi ale lumii cer legalizarea drogurilor uşoare

Guvernele din întreaga lume ar trebui să analizeze posibilitatea legalizării marijuanei şi a altor substanţe controlate! Aceasta e concluzia unei comisii formate din personalităţi precum fostul secretar general al ONU, Kofi Annan, premierul Greciei, Giorgios Papandreou, scriitorul Mario Vargas Llosa şi cântăreţul Sting.

S-a ajuns la această concluzie în urma unui raport din care reiese că războiul global împotriva drogurilor a eşuat, ceea ce a dus la creşterea criminalităţii.
Mari personalităţi ale lumii  îndeamnă guvernele să experimenteze modele legale care să submineze crima organizată şi să ofere asistenţă medicală consumatorilor. Cântăreţul Sting şi actriţa Judi Dench militează, alături de alte personalităţi din Marea Britanie, pentru legalizarea unor droguri uşoare şi dezincriminarea consumatorilor. Cei doi se numără printre semnatarii unei scrisori adresate premierului David Cameron, care îi cer acestuia să introducă în legalitate o parte a substanţelor interzise. Petiţionarii spun că legislaţia britanică actuală privind drogurile s-a dovedit nefolositoare pentru societate. Autorităţile britanice se menţin însă pe poziţie, afirmând că nu au nicio intenţie de legalizare a drogurilor, pentru că acestea sunt dăunătoare.

 

Vezi si

Belarusul acuză Lituania de un presupus atac cu drone asupra capitalei Minsk

Şeful Comitetului pentru Securitatea Statului (KGB) din Belarus, Ivan Tertel, a declarat joi că serviciile …