Thursday , April 25 2024

Papa Francisc are bronșită infecțioasă și face tratament cu antibiotice în spital

Papa Francisc, internat de miercuri la Roma, urmează în spital un tratament cu antibiotice, după ce s-a plâns de dificultăți de respirație în ultimele zile. Papa Francisc are bronşită infecţioasă şi răspunde bine la tratament, a anunţat joi echipa medicală de la spitalul Gemelli din Roma, relatează AFP.

Papa de origine argentiniană, în vârsta de 86 de ani, beneficiază de un “tratament cu antibiotice prin perfuzie care a produs efectele scontate”, a indicat personalul medical într-un comunicat transmis de Vatican, precizând că Suveranul Pontif ar putea fi externat “în următoarele zile”.

Purtătorul de cuvânt al Vaticanului a anunţat miercuri seara că Suveranul Pontif suferă de o “infecţie respiratorie” fără legătură cu COVID-19. Papa, care a avut dificultăţi de respiraţie în ultimele zile, urmează să fie supus unui tratament pentru “câteva zile”, a indicat el.

Într-un mesaj postat joi pe Twitter, Papa Francisc s-a declarat “emoţionat de numeroasele mesaje primite în ultimele ore”. “Îmi exprim recunoştinţa tuturor pentru apropiere şi rugăciunile lor”, a scris Papa Francisc.

Vezi si

Amnesty International: Ordinea mondială construită după 1945 este ”în pragul distrugerii” 

Ordinea mondială construită după 1945 este “în pragul distrugerii”, a avertizat secretara generală a Amnesty …