Tuesday , April 23 2024

Papa Benedict al XVI-lea, activ pe Twitter

Papa Benedict al XVI-lea se va alătura, începând cu data de 3 decembrie 2012, celor 500 de milioane de persoane care, în întreaga lume, folosesc cunoscuta reţea de socializare Twitter, a anunţat marţi purtătorul de cuvânt de la Vatican, preotul Federico Lombardi.

Majoritea postărilor suveranului pontif “se vor referi la activităţile sale, cu un limbaj decent”, după cum a declarat Federico Lombardi, care a anunţat o conferinţă de presă pe data de 3 decembrie, în cursul căreia vor fi precizate alte amănunte asupra contului papei pe Twitter, scrie Agerpres.

Mesajele papei pe Twitter vor fi scrise de un colaborator, dar vor fi controlate de Benedict al XVI-lea, care nu foloseşte calculatorul, scriind toate cărţile sale de mână.

În luna iunie a anului trecut, papa a intrat pentru prima oară în contact cu reţeaua Twitter, de micro-blogging. Benedict al XVI-lea, care are 85 de ani, a trimis atunci primul său tweet de pe o tabletă iPad: “Binecuvântat fie Iisus Hristos! Mă rog pentru voi şi vă binecuvântez”, semnând “Benedictus XVI”.

Vezi si

Consulatele Ucrainei au încetat să ofere servicii bărbaților de vârsta mobilizării care trăiesc peste hotare

Ucraina a suspendat până la noi ordine serviciile consulare pentru cetăţenii care au vârsta mobilizării …