Thursday , July 18 2024

Pană de curent uriașă. Sunt afectate Muntenegru, Bosnia, Albania și coasta Adriatică a Croației

O pană uriașă de curent a afectat mai multe țări din regiunea balcanică. Este vorba despre Muntenegru, Bosnia şi Herţegovina, Albania și coasta Adriatică a Croației. Motivul nu este cunoscut, dar este posibil să aibă legătură cu temperaturile foarte ridicate.

Incidentul s-a produs vineri. Zonele afectate de pana de curent se confruntă cu un val de căldură, cu temperaturi în jur de 40 de grade Celsius.

Muntenegru, Bosnia și Herțegovina și cea mai mare parte a coastei Adriatice a Croației, au suferit vineri o întrerupere majoră a energiei electrice, a anunțat distribuitorului CEDIS din Muntenegru, potrivit Reuters.

„Aproape întreaga zonă a Muntenegrului este fără curent din cauza întreruperilor din rețea”, a transmis CEDIS pe Facebook.

Compania de energie electrică HEP din Croația a declarat că problema a fost cauzată de „o tulburare internațională care a afectat mai multe țări”.

„Operatorul croat de sistem de transport efectuează o analiză cu operatorii de sistem din țările vecine pentru a determina cauza”, a comunicat compania.

În numeroase orașe croate, semafoarele s-au oprit și peste tot se aud sirenele ambulanțelor, relatează martorii. Televiziunea albaneză Top Channel a declarat că mai multe orașe, inclusiv capitala Tirana, nu au curent electric. Televiziunea a citat surse care spun că un echipament defect din Muntenegru a provocat întreruperea curentului în întreaga regiune. (Mediafax)

Vezi si

Ursula von der Leyen, realeasă în postul de președinte al Comisiei Europene

Parlamentul European a votat joi în favoarea propunerii ca Ursula von der Leyen să fie …