Friday , April 19 2024

Orgie sexuală întreruptă de polițiști în centrul Bruxelles-ului, la care participau un europarlamentar maghiar și mai mulți diplomați

Poliția a fost nevoită să intervină pentru a întrerupe o orgie sexuală la care participau 25 de bărbați, pe motiv că numărul maxim de persoane ce pot participa la evenimente private în pandemie este de 4, conform legilor din Belgia, scrie lessentiel.lu.

Printre participanții la evenimentul de vineri seară, de la etajul unui bar din centrul capitalei belgiene, de pe strada Rue des Pierres, se numără și un europarlamentar. Acesta ar fi încercat să fugă pe acoperiș, însă s-a accidentat și astfel a fost prins de oamenii legii.

Când a fost interpelat de polițiști, europarlamentarul a invocat imunitatea diplomatică.

Europarlamentarul care a participat la orgia sexuală cu 25 de persoane din Bruxelles, care a fost întreruptă de poliție duminică, este eurodeputatul ungar József Szájer, membru al partidului lui Viktor Orban, FIDESZ, și al PPE.

Potrivit Euronews, acesta a anunțat duminică că demisionează din Parlamentul European și se retrage din politică „din motive personale”. Marți, însă, József Szájer a recunoscut că a fost unul dintre participanții la orgia sexuală organizată într-un bar din centrul capitalei belgiene.

József Szájer a declarat pentru presa ungară că nu a consumat droguri la „petrecere”: „Poliția a spus că a fost găsită o pastilă de ecstasy, dar era a mea, nu știu cine a adus-o și cum… Regret că am încălcat regulile de carantină, a fost iresponsabil din partea mea și îmi voi asuma responsabilitatea”.

Mai mult decât atât, alături de europarlamentar, la orgia sexuală au mai participat câțiva diplomați.

La fața locului au fost găsite droguri și alcool. Toți cei implicați au fost amendați.

Vezi si

Consiliul de Securitate al ONU votează vineri privind primirea în organizaţie a statului palestinian

Consiliul de Securitate al ONU urmează să voteze vineri în privinţa cererii statului palestinian de …