Tuesday , November 30 2021

Opozantul rus Alexei Navalnîi, condamnat la închisoare cu executare

O instanță din Rusia a decis marți condamnarea la închisoare cu executare a opozantului Alexei Navalnîi. Judecătorii s-au reunit pentru a decide dacă acesta va fi încarcerat pentru trei ani și jumătate în speța care a provocat proteste la nivel național și propuneri de noi sancțiuni occidentale contra Moscovei.

Cele 10 luni în care Navalnîi a fost deja arestat la domiciliu, ca parte a primului proces, vor fi luate în considerare pentru acel moment, ceea ce înseamnă că va fi închis încă doi ani și opt luni.

Judecătorul a stabilit că Navalnîi a încălcat termenii controlului judiciar – ce îl obligau să se prezinte, în persoană, în fața unui ofițer de probațiune de două ori pe lună – după ce el a fost externat din spitalul Charite din Berlin, în septembrie anul trecut, unde a fost tratat după ce a fost otrăvit cu un agent neurotoxic din grupa Noviciok. Curtea Europeană a Drepturilor Omului din 2017 a decis că condamnarea lui Navalnîi din 2014 a fost „arbitrară și nerezonabilă”.

SUA și Marea Britanie fac apel pentru eliberarea urgentă a lui Navalnîi, iar organizația opozantului face apel pe Twitter la proteste imediate la Moscova.

Șeful diplomației UE, Josep Borrell, a criticat duminică ”arestările masive” din timpul protestelor pro-Navalnîi din Rusia și „utilizarea disproporționată a forței” împotriva protestatarilor și jurnaliștilor, relatează AFP.

“Oamenii trebuie să poată exercita dreptul de a protesta fără teama represiunii. Rusia trebuie să-și respecte angajamentele internaționale”, a scris pe Twitter Josep Borrell.

Poliția rusă a efectuat peste 4.400 de arestări și a blocat centrul mai multor orașe, inclusiv al Moscovei, în timpul unor noi demonstrații care au avut loc în toată țara pentru a cere eliberarea opozantului rus.

Reacția ședului diplomației vine cu puțin înainte de vizita sa la Moscova în perioada 4-6 februarie pentru a cere eliberarea domnului Navalnîi și pentru a discuta despre normalizarea relațiilor dintre Moscova și UE.
Aceasta va fi prima vizită în Rusia a unui șef al diplomației europene din 2017.

Această vizită ar trebui să permită „discuții aprofundate cu ministrul de externe Serghei Lavrov și alți interlocutori ruși înainte de discuția strategică a Consiliului European privind relațiile UE-Rusia programată pentru luna martie”.

“Otrăvirea, reținerea și arestarea politicianului de opoziție Alexei Navalnîi, precum și îngrijorările legate de libertățile fundamentale și drepturile omului în Rusia vor fi, de asemenea, pe ordinea de zi”, se arată în comunicat.

HotNews

Vezi si

Marea Britanie introduce noi restricții. Mască obligatorie, test PCR la sosire și autoizolare până la rezultat

Premierul Marii Britanii a anunțat, sâmbătă, după o ședință de urgență a Guvernului de la …