Tuesday , April 16 2024

ONU: Peste 2 milioane de refugiați au fugit din Ucraina. Al doilea val va include persoane vulnerabile, fără resurse

Numărul refugiaţilor care au părăsit Ucraina după invazia armatei ruse, la 24 februarie, a depăşit marţi pragul de două milioane, potrivit site-ului Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiaţi (UNHCR), care publică acest bilanţ, relatează AFP.

În total, 2.011.312 de oameni au părăsit Ucraina de la 24 februarie.

Polonia a primit peste jumătate dintre refugiaţii ucraineni – 1.204.403 de persoane -, potrivit site-ului UNHCR.

După primul val de oameni plecaţi din Ucraina din cauza războiului, va urma cel mai probabil un al doilea val, format din refugiaţi mai vulnerabili, a atras atenţia directorul Agenţiei ONU pentru Refugiaţi (UNHCR), Filippo Grandi, potrivit căruia marţi sau miercuri se va depăşi pragul de două milioane de refugiaţi, relatează Reuters şi AFP, citat de Agerpres.

„Dacă războiul continuă, vom începe să vedem oameni care nu au resurse şi conexiuni”, a spus marţi Grandi într-o conferinţă de presă la Oslo, în Norvegia.

„Aceasta va însemna o situaţie mai complexă pe care vor trebui să o gestioneze statele europene şi va fi nevoie de o solidaritate şi mai mare din partea tuturor din Europa şi din afara ei”, a mai atras atenţia Înaltul Comisar al ONU pentru Refugiaţi.

El a mai spus că pragul de două milioane de refugiaţi ar urma să fie depăşit marţi sau miercuri.

„Cred că vom depăşi pragul de două milioane astăzi sau cel târziu mâine”, a declarat Grandi, potrivit AFP.

Vezi si

Proiectul de lege privind ajutorul SUA pentru Ucraina și Israel, aproape de deblocare

Proiectul de lege privind ajutorul pentru Ucraina și Israel, amânat de mai mult timp, ar …