Saturday , April 20 2024

O săptămână de “infern” pentru turişti, în timpul inundaţiilor din nordul Indiei

Amatorii de alpinism rămaşi blocaţi timp de o săptămână pe munte, în timpul inundaţiilor în regiunea himalayană Ladakh, în nordul Indiei, au declarat că au trăit momente de “infern” în timpul acestei călătorii, relatează AFP.
“Am văzut torente de noroi şi stânci care se prăbuşeau de pe munţi. A fost monstruos, aveau o viteză incredibilă”, au declarat alpiniştii în stare de şoc, joi, la întoarcere în New Delhi, despre dezastrul pe care l-au văzut în regiunea himalayană Ladakh.
Un însoţitor al acestora în drumeţii la altitudine, David Bressac, din cadrul unei agenţii de turism franco-indiene, epuizat şi cu ochii roşii, a declarat că săptămâna petrecută pe munte, în timpul inundaţiilor care au afectat Leh, principalul oraş din regiunea Ladakh, în nordul Indiei, dar şi localităţi din vecinătate, a fost un “infern”.
Ploile care au căzut în regiune, în noaptea de joi spre vineri, au provocat inundaţii şi alunecări de teren care au distrus totul în calea lor. Potrivit autorităţilor indiene, au murit cel puţin 185 de persoane, între care cinci europeni, iar alte 400 de persoane sunt, în continuare, date dispărute.
“Însoţeam un grup de nouă persoane. Dar, pentru că o tânără avea rău de înălţime, ne-am întors, amândoi către Leh. Am fost surprinşi de ploi. Am intrat în noroi până la mijloc. Ne-am ajutat reciproc să ieşim din noroi”, a declarat Bressac, aflat într-o stare de confuzie, pe aeroport.
“Am văzut torente de noroi, stânci care cădeau de pe munţi. A fost monstruos, aveau o viteză incredibilă. A durat o oră sau două”, a continuat tânărul ghid turistic, în vârstă de 22 de ani. “Ulterior, am rămas blocaţi, timp de cinci zile, la Skyu”, în Valea Markha.
Ei s-au întâlnit cu alte grupuri de alpinişti şi au aflat despre moartea a patru persoane şi dispariţia altor zece, între care şi un francez, în vârstă de 18 ani, luat de un şuvoi de noroi, în timp ce escalada muntele, alături de patru prieteni. A fost descoperit, de asemenea, cadavrul unei românce, care a fost depus la o mănăstire.
“Eram aproximativ 100, într-un sat. Nu mai aveam apă şi hrană şi nu exista nicio legătură telefonică. Am intrat în panică. Am reuşit să găsim un telefon cu legătură prin satelit, la o oră de mers (de sat), la 8 august, şi am transmis că eram blocaţi. A doua zi dimineaţa, la ora 05.00, elicopterele erau acolo. A fost o uşurare imensă”, a declarat el.
Toţi turiştii care ajung la New Delhi, între care şi numeroşi francezi, povestesc scene din timpul devastării oraşului Leh, unde autogara s-a prăbuşit, casele au fost inundate, iar spitalul distrus. Unii dintre ei se tem de apariţia unor boli.
Doi parizieni regretă “norocul” pe care l-au avut de a se afla în zona inundată.
“Cortul a fost luat de primul torent de noroi. Ca prin miracol, tocmai ieşisem din el. Ne-am refugiat în spatele unui zid, iar în următoarele două nopţi am dormit într-un coteţ de găini”, a declarat Philippe Vassal, farmacist, în vârstă de 29 de ani.
Percepând pericolul, ei au hotărât, ulterior, să se întoarcă în oraşul Leh. “Am trecut peste un deal, unde erau alunecări de teren. Ulterior, am urcat într-un camion al armatei”, a declarat Sebastien Poumeyrol, student, în vârstă de 30 de ani.
În opinia celor doi, ghizii locali, adeseori foarte tineri, au fost depăşiţi de amploarea catastrofei. “Nu sunt obişnuiţi cu ploaia pe munte. Acest lucru nu s-a mai întâmplat de aproximativ 50 de ani”, au spus ei.
O pensionară spaniolă, Armentia Araceli, din Madrid, nu a mai putut pleca din Leh, după anularea expediţiei. Alături de numeroşi alţi turişti, a petrecut o săptămână participând la îndepărtarea noroiului şi ajutând salvatorii în timpul căutărilor.
Rayan Fetouni, originar din estul Franţei, şi prietena lui, care au rămas, de asemenea, blocaţi în oraşul Leh, au săpat şanţuri în jurul caselor.
Câteva sute de locuitori ai oraşului şi turişti au organizat, miercuri seara, un marş cu lumânări, pe străzile oraşului devastat, în memoria victimelor acestei catastrofe.

Vezi si

Iranul susține că nu au fost explozii la sol. Sistemul de apărare anti-aeriană ar fi distrus trei drone israeliene în aer

Israelul a lansat joi noaptea, 18 aprilie, un atac asupra Iranului ca răzbunare pentru atacurile …