Thursday , April 25 2024

O mamă a pierdut custodia copilului din cauză că nu este vaccinată anti-COVID-19

O mamă din Chicago a mărturisit că un judecător a decăzut-o din drepturile parentale după ce a aflat că femeia nu este vaccinată împotriva COVID-19. Toate părțile implicate în acest caz susțin că este un gest neobișnuit și, probabil, fără precedent.

„Îmi lipsește enorm de mult fiul meu. A fost foarte dificil. Nu l-am mai văzut din 10 august”, a spus femeia, potrivit fox4news.com, citat de stirileprotv.ro.

În ziua respectivă, Rebecca Firlit împreună cu fostul ei soț s-au prezentat în fața instanței prin intermediul aplicației Zoom, pentru o audiere în ceea ce privește sprijinul copilului. Cei doi au divorțat în urmă cu șapte ani, iar de atunci au împărțit custodia băiatului.

Femeia a explicat că, din senin, judecătorul a întrebat-o dacă este vaccinată sau nu. Aceasta i-a spus că nu deoarece, în trecut, a avut reacții adverse grave din cauza vaccinurilor.

În acel moment, judecătorul a hotărât ca femeia să fie decăzută din drepturile parentale până când se va vaccina.

În ultimele două săptămâni, Rebecca a putut să țină legătura cu fiul ei prin telefon, însă nu îi este permis să se întâlnească cu el. „Cred că este greșit. Cred că desparte familiile. Nu cred că este spre binele copilului meu să nu își vadă mama”, a mai spus Rebecca. Aceasta va face apel la hotărârea judecătorească, susținând că judecătorul nu are niciun drept să îi ia copilul de lângă ea pentru că nu este vaccinată. „Nu avea nicio legătură cu subiectul discuției noastre. Era fixat pe mine. Și mi-a luat fiul de lângă mine”, a mai adăugat Rebecca.

Annette Fernholz, avocata Rebeccăi, a transmis că judecătorul și-a depășit atribuțiile. „Trebuie să se înțeleagă că tatăl nu adusese în discuție acest subiect. A fost strict decizia judecătorului ca ea să nu-și poată vedea copilul până nu se vaccinează”, a spus avocata.

Și avocatul tatălui a fost surprins de decizia instanței, însă este de părere că, privind situația pandemică, este spre binele copilului să fie cât se poate de protejat. „Există copii care au murit din cauza COVID. Cred că orice copil ar trebui să fie în siguranță. Și sunt de acord cu faptul că mama ar trebui să se vaccineze”, a spus avocatul tatălui.

 

Vezi si

SUA au trimis în secret rachete cu rază lungă de acțiune în Ucraina. Ucrainenii le-ar fi folosit deja în Crimeea

Statele Unite au trimis Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune ATACMS “luna aceasta”, chiar …