Alte stiri
Grevă la TAROM începând cu 23 august. Niciun avion nu va decola trei ore pe zi, între 4:00 și 7:00
acum 2 hours
Conform spotmedia, zona a fost asigurată provizoriu şi au început deja lucrările de reconstrucţie şi restaurare, notează cotidianul chinez.
Cutremurul care a provocat prăbuşirea unei porţiuni din cel mai emblematic monument din China s-a produs sâmbătă, la ora locală 01:45 (vineri, 17:45 GMT), într-o zonă cu populaţie dispersată din îndepărtata provincie Qinghai, care, cu 6 milioane de locuitori, este una dintre cele mai puţin populate ale ţării.
Exceptând prăbuşirea zidului, dărâmarea unor grajduri şi avarii la peste 200 de locuinţe, seismul nu a provocat daune materiale importante şi nici pierderi de vieţi omeneşti.
În total, nouă persoane au fost rănite, dintre care opt au fost externate după 24 de ore, iar 65 de persoane au fost relocate temporar.
Marele Zid Chinezesc, inclus pe lista patrimoniului mondial de către UNESCO în 1987, este format din numeroase structuri neconectate iniţial între ele şi construite de micile regate chinezeşti pentru a se apăra de invaziile din nordul ţării.
Autoproclamatul împărat al Chinei Qin Shi (221-210 î.H) a fost cel care a decis să le unească, conectând între ele porţiuni de mii de kilometri, care au împiedicat hoardele mongole de călăreţi arcaşi să pătrundă cu uşurinţă în imperiul chinez.
Tags Cutremur Marele Zid Chinezesc Obiectiv de Suceava prabusire
Trupele chineze se vor deplasa în Rusia pentru a lua parte la un exercițiu comun …