Thursday , April 25 2024

Numărul cazurilor de Covid din Marea Britanie a crescut cu 72% în ultima săptămână, iar în Europa cu 10%

Marea Britanie a raportat 27.989 de noi cazuri de Covid în ultimele 24 de ore, cel mai mare bilanț zilnic din 29 ianuarie, potrivit datelor guvernului publicate joi, relatează Reuters, care subliniază că numărul cazurilor de Covid a crescut cu 72% între 25 iunie și 1 iulie comparativ cu anterioarele 7 zile.

Alte 22 de persoane au fost raportate ca fiind decedate în 28 de zile de la testarea pozitivă cu Covid.

Un total de 44,9 milioane de persoane au primit o primă doză de vaccin anti-Covid până pe 30 iunie, iar 33 de milioane au primit a doua doză de vaccin.

Numărul cazurilor de COVID-19 a început să crească din nou de săptămâna trecută în Europa, după 10 săptămâni consecutive de recul, a anunţat joi directorul filialei europene a OMS, acesta avertizând cu privire la riscul unui nou val al pandemiei.

„Va exista un nou val pandemic în regiunea europeană, cu excepţia cazului în care vom rămâne disciplinaţi”, a declarat directorul OMS Europa, Hans Kluge, într-o conferinţă online.

Potrivit OMS, săptămâna trecută numărul infectărilor a crescut cu 10% în Europa, care numără 53 de ţări şi teritorii, „în urma creşterii deplasărilor de persoane, călătoriilor, adunărilor publice şi relaxării restricţiilor sociale”.

„Această evoluţie se înscrie în contextul unei situaţii care evoluează rapid, unei noi variante îngrijorătoare – varianta Delta – şi se produce într-o regiune în care, în pofida eforturilor considerabile ale statelor membre, milioane de persoane nu sunt încă vaccinate”, a precizat Hans Kluge.

Vezi si

SUA au trimis în secret rachete cu rază lungă de acțiune în Ucraina. Ucrainenii le-ar fi folosit deja în Crimeea

Statele Unite au trimis Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune ATACMS “luna aceasta”, chiar …