Saturday , June 22 2024

“Nu cred că am văzut încă actul final”, afirmă Blinken despre criza provocată în Rusia de rebeliunea Wagner

Rebeliunea eșuată condusă sâmbătă în Rusia de liderul grupării paramilitare Wagner, Evgheni Prigojin, relevă “fisuri reale” la cel mai înalt nivel al statului rus și o sfidare la adresa autorității președintelui Vladimir Putin, a declarat duminică secretarul american de stat Antony Blinken, potrivit agențiilor Reuters și France Presse.


“Am văzut mai multe fisuri apărând în fațada rusă. Este prea devreme pentru a spune exact încotro se îndreaptă și când vor termina. Este un tablou în evoluție (…) Dar, cu certitudine, avem tot felul de noi întrebări pe care Putin va trebui să le rezolve în săptămânile și lunile următoare”, a estimat la postul NBC secretarul american de stat, care a avut duminică mai multe intervenții la posturi de televiziune din SUA pe tema evenimentelor din Rusia.
“Nu cred că am văzut încă actul final” a mai spus el, la postul ABC. Potrivit evaluării lui Blinken, tensiunile ce au declanșat incursiunea mercenarilor Wagner către Moscova s-au amplificat luni la rând. El speră pe de altă parte că noua criză cu care se confruntă conducerea Rusiei va afecta performanța armatei ruse în războiul contra Ucrainei, dar a descris această criză drept o “chestiune internă” a lui Putin.
“Noi suntem concentrați hotărât și fără oprire pe Ucraina, să ne asigurăm că are tot ce-i trebuie pentru a se apăra și a-și recupera teritoriul pe care Rusia i l-a ocupat”, a adăugat Blinken.
Oficialii americani, care au desfășurat consultări intense cu aliații lor europeni asupra crizei din Rusia, s-au abținut în acest timp să comenteze direct evenimentele. Antony Blinken a avut el însuși sâmbătă discuții pe acest subiect cu omologii săi din țările G7, precum și cu cei din Polonia și Turcia.
Politicienii și comentatorii care ar dori înlăturarea lui Vladimir Putin de la putere văd în rebeliunea lui Prigojin o fragilizare a poziției liderului de la Kremlin. Totuși, o reușită a acestei rebeliuni ar fi putut aduce în Rusia un leadership mai ostil față de Occident decât cel al lui Putin.
De altfel, în justificarea “Marșului Dreptății” pe care-l pornise vineri noaptea către Moscova, Prigojin a reproșat conducerii militare ruse incompetența ce a condus la eșecurile de pe front și la uciderea unui mare număr de soldați ruși. Anterior, el îi acuzase explicit pe ministrul apărării, Serghei șoigu, și pe șeful Statului Major, generalul Valeri Gherasimov, că sunt responsabili pentru moartea a “zeci de mii de ruși” în Ucraina și pentru “cedarea de teritorii inamicului”.
După ce a ocupat cartierul general al comandamentului de sud al armatei ruse la Rostov pe Don, care este centrul de coordonare al operațiunilor armatei ruse în Ucraina, Prigojin a înaintat cu combatanții săi către Moscova, a trecut prin regiunea Voronej și a ajuns până în regiunea Lipețk, la circa 400 de kilometri de Moscova. Prigojin a susținut că a ajuns chiar la 200 de kilometri de capitală, l-a acuzat pe șoigu că fuge “ca un laș” și a jurat că acesta “va fi arestat”.
În cele din urmă, după o mediere a președintelui belarus Aleksandr Lukașenko, Prigojin le-a ordonat combatanților Wagner să revină la bazele lor temporare din Ucraina, motivând că nu dorește vărsare de sânge rusesc.
Conform înțelegerii, din care au fost publicate puține detalii, Prigojin va fi absolvit de răspunderea penală, dar urmează să plece în Belarus. și combatanții Wagner participanți la insurecție au primit promisiunea amnistiei, iar unii vor putea încheia contracte cu armata rusă.
În declarațiile acordate televiziunilor americane, secretarul american de stat Antony Blinken și-a exprimat speranța că în perioada următoare vor fi dezvăluite mai multe detalii din acordul ce a pus capăt rebeliunii Wagner. (Agerpres)

Vezi si

Cele 27 de ţări ale UE confirmă că marți se deschid negocierile de aderare cu Ucraina şi Republica Moldova

Cele 27 de ţări membre ale Uniunii Europene au confirmat deschiderea marţi, 25 iunie, a …