Thursday , March 28 2024

Nicolas Sarkozy, huiduit după ce a confundat Alsacia cu Germania

Preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, a confundat regiunea franceză Alsacia cu Germania în cursul unei vizite într-o localitate rurală din nord-estul Franţei, informează site-ul postului Europe 1.

Nicolas Sarkozy a început anul 2011 cu un lapsus în materie de geografie, comentează Europe 1. În timp ce vizita marţi comuna Truchtersheim, situată în nord-estul Franţei, Sarkozy a confundat regiunea Alsacia cu Germania.

“Pot accepta distorsiunile în materie de concurenţă cu India şi China, dar cu Germania este total de neînţeles. Şi, dragă domnule Philippe Richert (preşedintele regiunii Alsacia), nu o spun doar pentru că sunt în Germania”, a spus Sarkozy. Preşedintele francez s-a corectat imediat: “Sunt în Alsacia”, fiind huiduit şi stârnind râsetele audienţei.

Regiunea Alsacia, situată în estul Franţei, la frontiera cu Germania, a făcut obiectul a numeroase dispute între cele două ţări în secolele 19 şi 20, fiind de mai multe ori teritoriu francez sau german.

Vezi si

Uriașa bază aeriană NATO care se construiește la Mihail Kogălniceanu îi deranjează pe ruși

Activităţile NATO din Europa de est şi din regiunea Mării Negre sunt concentrate pe pregătirea …