Thursday , April 18 2024

NATO va aproba joi patru noi grupuri de luptă în România, Bulgaria, Ungaria și Slovacia

NATO va desfăşura patru noi grupuri de luptă în Bulgaria, România, Ungaria şi Slovacia, pentru a-şi consolida apărarea pe flancul său estic contra Rusiei, a anunţat miercuri secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, potrivit Agerpres.

„Liderii NATO vor decide la summitul lor mâine (joi) să consolideze poziţia de apărare cu patru noi grupuri de luptă în Bulgaria, în România, în Ungaria şi în Slovacia, aducând la opt grupările tactice desfăşurate de la Marea Baltică la Marea Neagră”, a declarat Stoltenberg într-o conferinţă de presă la sediul Alianţei de la Bruxelles.

NATO are deja grupuri de luptă în Estonia, Letonia, Lituania şi Polonia.

„Mă aştept ca liderii să convină întărirea poziţiei NATO în toate domeniile, cu creşteri majore în partea estică a Alianţei la sol, în aer şi pe mare”, a adăugat înaltul oficial NATO. „Ne confruntăm cu o nouă realitate pentru securitatea noastră, aşa că trebuie să ne resetăm poziţia de apărare şi descurajare pe termen mai lung”, a încheiat Jens Stoltenberg.

Totodată, Stoltenberg a vorbit și despre rolul Chinei, despre care a spus că „a furnizat susținere politică Rusiei”, aliații fiind îngrijorați „că Beijingul ar putea furniza ajutor militar Rusiei”.

Secretarul general al NATO a mai precizat că la summitul de mâine aderarea Ucrainei la NATO nu este pe agendă, în schimb, liderii NATO vor discuta „despre întărirea susținerii pentru Ucraina.”

Vezi si

Consiliul de Securitate al ONU votează vineri privind primirea în organizaţie a statului palestinian

Consiliul de Securitate al ONU urmează să voteze vineri în privinţa cererii statului palestinian de …