Sunday , April 28 2024

NATO solicită Rusiei să-şi retragă trupele din Transnistria

Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) a cerut Federaţiei Ruse – în comunicatul summitului aliaţilor de la Vilnius difuzat marţi – să-şi retragă toate trupele de pe teritoriul Republicii Moldova, staţionate fără consimţământul Chişinăului în regiunea transnistreană, relatează Agerpres.

”Ne reiterăm sprijinul pentru integritatea teritorială şi suveranitatea Republicii Moldova, în cadrul graniţelor sale recunoscute la nivel internaţional, şi cerem Rusiei să-şi retragă toate forţele staţionate în regiunea transnistreană fără consimţământul R.Moldova. Suntem fermi în sprijinul nostru faţă de dreptul Republicii Moldova de a-şi decide propriul său viitor şi direcţia politicii externe fără interferenţe externe şi respectăm pe deplin neutralitatea constituţională a R.Moldova. NATO îşi intensifică sprijinul politic şi practic pentru a consolida rezistenţa şi pentru a menţine independenţa politică, în contextul unui mediu de securitate care se deteriorează”, se menţionează în comunicatul liderilor NATO.

Totodată, ”aliaţii salută eforturile R.Moldova de a promova reformele democratice şi se angajează să sprijine R.Moldova pe măsură ce aceasta face progrese pe calea integrării europene. ‘NATO va continua să ofere asistenţă practică prin pachetul îmbunătăţit de consolidare a capacităţilor de apărare, pe măsură ce R.Moldova acţionează pentru a-şi consolida capacităţile de securitate şi apărare şi pentru a-şi moderniza forţele armate”, se mai arată în comunicatul aliaţilor.

Agenţia de presă Moldpres aminteşte că la summitul NATO de la Vilnius, din 11-12 iulie, participă şi vicepremierul moldovean Nicu Popescu, ministru al afacerilor externe şi integrării europene. În cadrul reuniunii de marţi, oficialul moldovean a prezentat evoluţiile ce ţin de securitatea regională, riscurile generate de războiul declanşat de Federaţia Rusă împotriva Ucrainei şi măsurile pe care le ia Chişinăul pentru a contracara provocările complexe la adresa securităţii Republicii Moldova.

Vezi si

Serviciile secrete americane consideră că Putin probabil nu a ordonat uciderea lui Navalnâi

Agenţiile de informaţii americane au stabilit că preşedintele rus Vladimir Putin probabil nu a ordonat …