Thursday , April 25 2024

NATO și UE se angajează să-și intensifice cooperarea, pe fondul invaziei ruse în Ucraina

Uniunea Europeană și NATO au semnat marți o nouă declarație comună – a treia, după cele din 2016 și 2018 – pentru a continua să-și dezvolte cooperarea, în contextul războiului de agresiune al Rusiei în Ucraina, transmit EFE și dpa.


Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, președinții Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și al Consiliului European, Charles Michel, au semnat documentul la sediul alianței nord-atlantice din Bruxelles.
Cele două părți lucrează de mai multă vreme la această declarație, care inițial urma să fie gata înaintea summitului liderilor NATO care s-a desfășurat la Madrid în iunie 2022.
La Varșovia, în iulie 2016, cele două organizații au creat cadrul pentru consolidarea cooperării, pe fondul provocărilor comune în est și în sud și, în decembrie același an, miniștrii de externe ai NATO au aprobat o declarație cu 42 de măsuri comune pentru impulsionarea cooperării NATO-UE. Ulterior, în decembrie 2017, acestui document i-au mai fost adăugate încă 32 de măsuri.
A doua declarație comună între UE și alianța nord-atlantică a fost lansată la 10 iulie 2018, iar ambele organizații au căzut de acord cu acel prilej să avanseze rapid în domenii precum mobilitatea militară, lupta împotriva terorismului și întărirea anduranței în fața riscurilor chimice, biologice, radiologice și nucleare, precum și să promoveze agenda privind femeile, pacea și securitatea.
Secretarul general al NATO a subliniat în diverse ocazii necesitatea de a extinde cooperarea dincolo de mobilitatea militară, anduranța la tehnologiile emergente și disruptive și impactul schimbărilor climatice asupra securității.
Cooperarea ”este mai importantă ca oricând”, a declarat Stoltenberg, după semnarea declarației comune, potrivit dpa. ”Trebuie să continuăm să întărim parteneriatul dintre NATO și Uniunea Europeană și trebuie să consolidăm în continuare sprijinul nostru pentru Ucraina”, a adăugat el, care a făcut referire totodată la o întâlnire pe care a avut-o cu Von der Leyen și cu Michel la doar câteva ore după ce Rusia a invadat Ucraina, la 24 februarie 2022, pentru a evidenția relațiile apropiate dintre UE și NATO.
”Președintele (rus Vladimir) Putin a vrut să cucerească Ucraina în câteva zile și să ne divizeze. Este evident că a eșuat în ambele planuri”, a insistat Stoltenberg.
Declarația semnată marți menționează explicit China, pentru prima oară. ”Afirmarea în creștere și politicile Chinei reprezintă provocări pe care trebuie să le abordăm”, a declarat secretarul general al NATO.
Totodată, UE și NATO s-au angajat să furnizeze ucrainenilor toate mijloacele militare necesare pentru a-și apăra patria, iar ”săptămâna viitoare” sunt programate discuții cu privire la tipul de arme care poate fi furnizat.
”Săptămâna viitoare sunt prevăzute discuții cu ucrainenii pentru a vedea ce tipuri de arme sunt necesare și cine este în măsură să le furnizeze, din rândul aliaților”, a menționat Stoltenberg după semnarea declarației comune. (Agerpres)

Vezi si

Amnesty International: Ordinea mondială construită după 1945 este ”în pragul distrugerii” 

Ordinea mondială construită după 1945 este “în pragul distrugerii”, a avertizat secretara generală a Amnesty …