Wednesday , February 1 2023

Ministrul de Externe rus: Negocierile cu Ucraina nu sunt uşoare, dar sunt speranţe la un compromis

Ministrul de Externe rus, Serghei Lavrov, a afirmat miercuri că negocierile de pace cu Ucraina nu sunt uşoare, dar a adăugat că sunt speranţe privind un compromis, relatează Reuters, preluată de Agerpres.

„Mă ghidez după evaluările făcute de negociatorii noştri. Ei spun că negocierile nu sunt uşoare din motive evidente. Dar există oarece speranţe de a ajunge la un compromis”, a declarat Lavrov într-un interviu acordat postului de ştiri RBC.

El a menţionat că negociatorii sunt aproape de a conveni asupra formulării unor acorduri, fiind luat „serios” în considerare un statut de neutralitate pentru Kiev.

Şeful diplomaţiei ruse a precizat însă pentru RBC că mai sunt şi alte chestiuni importante, inclusiv folosirea limbii ruse în Ucraina şi libertatea de exprimare.

Vezi si

Noul secretar general al NATO, același cu cel vechi?

Un nume vehiculat este și cel al lui Klaus Iohannis, președintele României, dar el ar …